Loredana Preda, 23 noiembrie 1984, ora 7.00, Craiova. Săgetător cu ascendentul în Scorpion. Aţi ales ca în această existenţă să experimentaţi construirea unor relaţii armonioase cu cei din jur, în special cu partenerul. Cele mai importante configuraţii vorbesc despre un progres rapid şi constant, prin acumularea de informaţii de valoare, pe care le integraţi repede în convingerile dv. Pot să apară obstacole în calea împlinirii dorinţei dv. de a vă uni destinul cu acela al unui partener. Însă aceste obstacole pot fi depăşite şi merită să faceţi aceste eforturi. Trebuie să acceptaţi ideea că momentul căsătoriei este doar un început şi nu un final.
Nicoleta P., 28 februarie 1987, ora 8.00, Bucureşti. Peşti cu ascendentul în Berbec. Veţi reuşi, fără îndoială, să vă rezolvaţi problema şi toate frământările de acum vor fi o amintire. V-ar fi de folos să vă analizaţi viaţa şi să vedeţi prin ce mecanism aţi ajuns să depindeţi de alţii şi dacă nu cumva teama că nu vă veţi descurca singură vă ţine în loc de fiecare dată. Una dintre cele mai importante realizări ale dv. va fi să deveniţi o fiinţă puternică, indepedentă şi veţi parcurge mai multe etape pentru a vă împlini această aspiraţie. De fapt, în ultimii doi ani aţi luat multe decizii care v-au apropiat de acest vis.
Laura Plugaru, 28 martie 1989, ora 9.50, Râmnicu Sărat. Berbec cu ascendentul în Gemeni. Absenţa tatălui o afectează mai mult decât lasă să se vadă. Va reuşi să depăşească aceste bariere, dar costurile pot fi destul de mari, de exemplu, poate trece printr-o perioadă destul de lungă în care se distanţează emoţional de ambii părinţi. Are şansa ei şi nu trebuie să vă faceţi griji pentru ce o aşteaptă, pentru că va şti ce are de făcut şi ce nu. Poate părea aeriană sau dezordonată în gândire, dar are o intuiţie deosebită, care o va ajuta. Are drumul ei, dar este necesar să se detaşeze de familie pentru a păşi în întâmpinarea propriului destin.
Alina Georgiana, 29 ianuarie 1975, ora 16.45, Râmnicu Sărat. Vărsător cu ascendentul în Leu.