Formaţia lui Lucian Nicolae a reuşit o performanţă miraculoasă, obţinută fără ca echipa să beneficieze de un sprijin financiar care să-i fi dat dreptul să-şi propună acest obiectiv. Astfel, după 29 de ani de prezenţă în eşalonul secund, Petrolul Teleajen, cel mai vechi club din ţară, înfiinţat în 1906, a reuşit să promoveze cu jucători care au evoluat de plăcere.
Portarul a făcut împrumut la bancă
Ploieştenilor nu le rămâne acum decât să spere că vor veni şi fondurile care să le permită să se şi alinieze la startul ligii. “Am promovat cu ajutorul unui credit de nevoi personale de 30.000 de lei făcut de mine. Noroc că soţia a jucat handbal şi a fost înţelegătoare. Plătesc rată 500 de lei lunar, timp de 10 ani”, a declarat portarul Adrian Dumitru, care e inginer, dar şi preşedintele clubului. “Din banii de la bancă, am putut da şi prime, de 80 de lei la victorie!”, povesteşte Dumitru. “Într-adevăr, valoarea handbalului românesc a scăzut, însă să ştiţi că în lot am avut un fost internaţional, Mihai Ghizdăvescu, şi şase băieţi care au evoluat în cupele europene”, completează goalkeeperul- preşedinte.
Speră să-i preia primăria
Gabi Ghizdăvescu (la minge), în acţiune
Pentru Liga Naţională, Petrolul nădăjduieşte să intre sub tutela primăriei, care a promis un buget de 500.000 de lei. “Sper să mai găsim şi câţiva sponsori siguri”, a spus Adrian Dumitru. De asemenea, Dumitru doreşte să sensibilizeze şi conducerea Lukoil, care a asigurat doar transportul.