O zonă cu gazon, mulţi copaci şi zeci de bănci unde bucureştenii să se poată relaxa. Asta ar urma să se construiască, de anul viitor, la intersecţia Căii Griviţa cu strada Buzeşti, mai exact pe traseul noului bulevard Uranus, arteră care va face legătura între Piaţa Victoriei şi Piaţa George Coşbuc. Piaţeta va fi construită de o mare companie imobiliară austriacă ce va face pe Calea Griviţei şi un complex de birouri de 15 metri înălţime.
Investitorii străini au demarat recent un concurs de proiecte pentru piaţetă în rândul studenţilor de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu şi au ales deja 10 câştigători. Tinerii vor merge la un seminar alături de arhitecţi austrieci de renume şi din fiecare desen se va alege câte un detaliu pentru proiectul care va fi pus în practică în Capitală.

20 de minute din nordul până în sudul Capitalei

Pe acest loc urmează să fie amenajată viitoarea piațetă
Construcţia bulevardului Uranus a început deja. Acesta ar urma să facă legătura între Piaţa Victoriei şi Piaţa George Coşbuc, pe sub Palatul Parlamentului şi, potrivit primarului Sorin Oprescu, astfel se va traversa Bucureştiul de la nord la sud în 20 de minute.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Unica.ro
Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Viva.ro
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Uite cum arăta înainte de operațiile estetice. E de nerecunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Uite cum arăta înainte de operațiile estetice. E de nerecunoscut
La răscruce de drumuri. Cum arată scenariul ideal și cel de coșmar pentru viitorul României| ANALIZĂ
Adevarul.ro
La răscruce de drumuri. Cum arată scenariul ideal și cel de coșmar pentru viitorul României| ANALIZĂ
Mario Fresh face noi dezvăluiri despre despărțirea de Alexia Eram. Ce a mărturisit artistul chiar pe scenă, în timpul unui concert: „Am suferit mult. Am..."
Elle.ro
Mario Fresh face noi dezvăluiri despre despărțirea de Alexia Eram. Ce a mărturisit artistul chiar pe scenă, în timpul unui concert: „Am suferit mult. Am..."
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
O ucraineancă, chelneriță în UK, a primit moștenire casa de 750.000 € a unui bătrân pe care l-a servit ani de zile. Ce a pățit după moartea lui
Observatornews.ro
O ucraineancă, chelneriță în UK, a primit moștenire casa de 750.000 € a unui bătrân pe care l-a servit ani de zile. Ce a pățit după moartea lui
Horoscop 31 martie 2025. Vărsătorii caută liniștea în familie, dar nici acolo nu o găsesc,  nu pentru că nu ar fi, ci pentru că nu o pot simți
HOROSCOP
Horoscop 31 martie 2025. Vărsătorii caută liniștea în familie, dar nici acolo nu o găsesc, nu pentru că nu ar fi, ci pentru că nu o pot simți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI