În urmă cu ceva vreme, Andreea Spătaru s-a hotărât să renunţe la viaţa scandaloasă de vedetă, concentrându- se exclusiv asupra familiei. Apoi, în viaţa fostului “iepuraş” Playboy, care i-a înnebunit pe bărbaţi cu pictorialele ei incendiare, a apărut şi o schimbare de ordin geografic, ea mutându- se cu tot familionul la Miami, în America. Este fericită că s-a adaptat repede chiar şi fiica ei, Sofia Maria, care vorbeşte aproape perfect limba engleză. “Am înscris- o pe Maya la grădiniţă imediat ce ne-am stabilit la Miami. La început i-a fost mai greu, că nu ştia limba, însă acum se descurcă foarte bine. Este un copil foarte vorbăreţ şi sufletist, care îşi face repede prieteni. Educatoarele o laudă mereu, spunând că ea este cea care îşi ajută toţi colegii şi, surprinzător, vorbeşte limba mai bine decât aceştia”, ne-a povestit Andreea.
Odată cu stabilirea în SUA, Andreea şi Sorin şi-au deschis şi o mică afacere, care le aduce satisfacţii financiare. E vorba despre un local unde se servesc cu predilecţie produse de patiserie, cum ar fi plăcintele. Mulţi americani îi calcă pragul la micul dejun, dar şi la prânz, căci meniul este ieftin şi generos. “Localul e foarte bine poziţionat şi chiar am început să avem clienţi fideli. Suntem foarte mulţumiţi de viaţa din America, este mai bine decât ne închipuiam la început”, a mai adăugat Andreea, mulţumită de noul ei mod de viaţă. Când o încearcă dorul de casă, Andreea revine la Bucureşti în scurte vacanţe, pentru a-şi revedea părinţii şi prietenii.
Iubitul ei a avut probleme cu legea
Sorin Marica (foto), poreclit Sorin a lu Capone, iubitul Andreei Spătaru şi tatăl fetiţei ei, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în 13 august 2011, după ce a tras cu pistolul cu bile de cauciuc într-un bucureştean. După incident, Sorin a fost acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Şi lor le merge bine în SUA