Urmaşii regelui Cioabă par să aibă din nou diferenţe de opinie. De această dată, problemele au apărut ieri, la pomana tatălui lor, când Daniel a vrut să facă o slujbă ca la ortodocşi, oficiată de Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, deşi tatăl lui era penticostal, aşa cum sunt toate rudele sale. Prin urmare, autointitulatul rege al romilor de pretutindeni, Dorin Cioabă, nu a participat la slujba ce s-a ţinut la cimitirul din Sibiu, ci va face o altă pomenire, separat.
“Eu l-am invitat. În mod normal, cred că ar fi trebuit să fie aici şi el, dar e hotărârea sa. În religia penticostală nu se mai fac comemorări. Un mort e mort şi atât, din momentul înmormântării. Eu nu accept gândirea penticostală în ceea ce priveşte această problemă”, a spus Daniel Cioabă, care a mărturisit că el va merge la evenimentul ce va fi organizat de Dorin Cioabă în memoria tatălui decedat.
După slujba de la cimitir, la care a cântat şi o fanfară, peste 50 de persoane, rude şi prieteni, printre care fiul lui Dorin Cioabă şi regina-mamă, au participat la o masă la un hotel de cinci stele din Sibiu, unde meniul servit nu a mai ţinut cont de cele sfinte şi de postul Sfintei Mării.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro