• Previne anemia. Îţi mai aduci aminte de îndrăgitul personaj de animaţie Popeye Marinarul? În copilărie ne străduiam să mâncăm spanac doar ca să fim la fel de puternici ca el (Popeye era “forţos” pentru că dădea pe gât, unadouă, o porţie de spanac). O statistică eronată raportase să spanacul ar conţine de 10 ori mai mult fier decât în realitate.

Totuşi, populara legumă verde rămâne o sursă importantă de fier, eficientă în prevenirea şi în tratarea anemiei.

  • Detoxifică ficatul. Pe lângă fier, spanacul conţine calciu, clorofilă, betacaroten, vitamina B6, vitamina C, sodiu şi potasiu. Sulful pe care-l conţine spanacul ajută la detoxificarea ficatului, iar vitamina A ajută la îmbunătăţirea vederii noaptea.

  • Previne cancerul. Datorită conţinutului mare de compuşi flavonoizi, spanacul e un aliment anticancerigen. S-au produs anumite extracte din spanac şi în urma studiilor realizate asupra acestora s-a constatat că ele ajută la inhibarea dezvoltării celulelor canceroase de la nivelul stomacului şi al pielii.

Spanacul se poate consuma proaspăt, sub formă de salată, sau fiert, ca sote. Frunzele proaspete de spanac se pot păstra la frigider 3-4 zile, iar în congelator, până la 6 luni.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro

Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viva.ro

Zilele trecute au împlinit 8 ani de relație, dar puțini i-au văzut în ziua nunții! Cum a arătat mireasă Romina Gingașu, la brațul magnatului Piero Ferrari. Nuntă discretă în Capri, tort cu portocale, Al Bano pe scenă
Libertateapentrufemei.ro
Zilele trecute au împlinit 8 ani de relație, dar puțini i-au văzut în ziua nunții! Cum a arătat mireasă Romina Gingașu, la brațul magnatului Piero Ferrari. Nuntă discretă în Capri, tort cu portocale, Al Bano pe scenă
JD Vance susține că un grup de pro-ucraineni i-a speriat fiica: „O persoană de rahat”
Adevarul.ro
JD Vance susține că un grup de pro-ucraineni i-a speriat fiica: „O persoană de rahat”
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Elle.ro

Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
Observatornews.ro
Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
Horoscop 9 martie 2025. Berbecii simt nevoia să se așeze, să se gândească mai mult la propria viață și să creioneze decizii mai înțelepte
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI