Sergiu Hanca (25 de ani pe 4 aprilie), fostul jucător al lui ASA Tîrgu Mureş, a semnat, în ianuarie anul trecut, un contract întins pe trei sezoane şi jumătate cu gruparea din ”Ştefan cel Mare”. Dinamoviştii l-au adus pentru postul de fundaş dreapta, chiar dacă el juca mijlocaş de bandă la fosta vicecampioană a României. Mircea Rednic e cel care l-a ochit pe fotbalistul care, la un moment dat, ajunsese rezervă la ASA.

Provenit dintr-o familie de dinamoviști, Hanca și-a îndeplinit visul când a parafat angajamentul cu Dinamo.Ca dovadă a devotamentului său faţă de clubul la care activează, mijlocașul și-a tatuat pe piciorul drept chipul unui câine. Rău! Fotbalistul are o groază de desene pe corp.

Povestea lui Sergiu Hanca! Cum a ajuns mureșeanul de la un fotbalist obscur la națională! Căsătoria i-a dat un imbold

Povestea lui Sergiu Hanca! Cum a ajuns mureșeanul de la un fotbalist obscur la națională! Căsătoria i-a dat un imbold

Mutat de Ioan Andone pe postul de mijlocaș, unde dă cel mai bun randament, Sergiu era entuziast: ”Sunt născut și crescut în România. Îmi doresc foarte mult să joc pentru echipa națională. Cred că este cel mai frumos sentiment să îți cânte imnul și să joci pentru țara ta”. Visul i s-a îndeplinit acum, de selecționerul Christoph Daum, în lotul pentru meciul cu Danemarca, din preliminariile CM 2018.

Hanca e iubit de galerie. După meciul cu Steaua din decembrie anul trecut, 3-1 în Liga I, fotbalistul a mers între suporteri după ce a fost schimbat, dând tonul scandărilor.

Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”
Recomandări
Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”

4 goluri și 8 pase decisive a reușit Hanca în sezonul trecut pentru Dinamo, numai în Liga I

5 goluri a înscris Hanca în acest sezon

”Meciurile pe care le am în picioare şi constanţa ca titular mi-au dat încredere în forţele mele. Am siguranţă în mine şi în jocul meu” – Sergiu Hanca

Explozia lui Hanca vine după căsătorie. Anul trecut, pe 27 mai, jucătorul s-a căsătorit cu iubita sa, Andreea, pe care a cunoscut-o în urmă cu mai mulți ani. Nunta a fost astă-vară la Tg. Mureș.

hanca.dinamoIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Povestea lui Sergiu Hanca! Cum a ajuns mureșeanul de la un fotbalist obscur la națională! Căsătoria i-a dat un imbold

Citiți și Hanca ne-a povestit cum l-a salvat pe Gnohere: ”M-am speriat, era inconștient, «legumă»!” | EXCLUSIV

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Libertateapentrufemei.ro
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Adevarul.ro
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Elle.ro
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Observatornews.ro
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI