Radu Silaghi-Dumitrescu, conferenţiar şi preşedintele Consiliului Ştiinţific al Facultăţii de Chimie şi Inginerie Chimică a Universităţii Babeş-Bolyai, a lucrat până în 2005 în Anglia, unde împreună cu alţi cercetători a încercat să găsească o rezolvare la nevoile de transfuzii. Din 2007, acesta s-a întors la Cluj-Napoca şi, cu o bursă din partea Ministerului Cercetării, a început să lucreze la crearea sângelui în laborator. “Mulţi cercetători din lume încearcă să producă sânge, dar sângele incolor e o premieră mondială. Materia primă este formată din apă şi sare. Hemeritrina pe care o folosim noi e o substanţă pe care unii viermi marini o folosesc ca să-şi transporte oxigenul, dar care, spre deosebire de hemoglobina umană, este mult mai rezistentă la agenţii de stres ce provoacă reacţiile secundare”, a declarat Silaghi-Dumitrescu.

Poate fi produs în cantităţi nelimitate

Un alt avantaj importat al acestui sânge artificial este că poate fi sterilizat, astfel că riscul infectării cu hepatita B, hepatita C sau HIV este inexistent. “În plus, se pot produce cantităţi aproape nelimitate şi apoi se pot depozita pe termen foarte lung şi fără a necesita condiţii speciale. Poate ajunge în ţări care nu au nici măcar curent electric, ce să mai vorbim de frigidere”, a dezvăluit cercetătorul.
Momentan, sângele artificial incolor este testat pe animale, iar dacă rezultatele vor fi bune, în maximum doi ani s-ar putea trece la studiile clinice pe oameni. Deşi mai multe companii din străinătate s-au arătat deja interesate de a se implica în acest proiect, cercetătorul român speră că autorităţile din ţara noastră vor dori să investească. Acest lucru nu se poate întâmpla însă până când sângele nu îşi dovedeşte eficienţa. “Ministerul Sănătăţii nu poate fi interesat de proiect până ce noi nu punem mâna pe inimă şi spunem că e 100% sigur pentru pacienţi, fără a exista efecte secundare”, recunoaşte medicul.
foto: citynews.ro

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Unica.ro
Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Viva.ro
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
Libertateapentrufemei.ro
Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
SUA, „o țară ostilă”. Tot mai mulți turiști, oameni de cultură sau performeri evită călătoriile în Statele Unite
Adevarul.ro
SUA, „o țară ostilă”. Tot mai mulți turiști, oameni de cultură sau performeri evită călătoriile în Statele Unite
Mario Fresh face noi dezvăluiri despre despărțirea de Alexia Eram. Ce a mărturisit artistul chiar pe scenă, în timpul unui concert: „Am suferit mult. Am..."
Elle.ro
Mario Fresh face noi dezvăluiri despre despărțirea de Alexia Eram. Ce a mărturisit artistul chiar pe scenă, în timpul unui concert: „Am suferit mult. Am..."
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Observatornews.ro
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Horoscop 31 martie 2025. Vărsătorii caută liniștea în familie, dar nici acolo nu o găsesc,  nu pentru că nu ar fi, ci pentru că nu o pot simți
HOROSCOP
Horoscop 31 martie 2025. Vărsătorii caută liniștea în familie, dar nici acolo nu o găsesc, nu pentru că nu ar fi, ci pentru că nu o pot simți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI