Totul a ieşit la iveală după ce mai mulţi angajaţi ai centrului au făcut plângere penală la poliţie pentru că atunci când au refuzat să cotizeze din salarii la biserică, Arhiepiscopia, care este partener al proiectului european, s-ar fi “servit” din conturile lor. Acum, dosarul în care episcopul vicar al Timişoarei, Paisie Lugojanul, e acuzat de abuz în serviciu a ajuns pe masa procurorilor de la Parchetul Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie din România.
Potrivit declaraţiilor din dosar, cei 22 de angajaţi ai centrelor, patronaţi de episcopul vicar Paisie Lugojanul, au fost obligaţi să doneze 500 de lei lunar din salariu, fără nici o chitanţă.
“Ne-au obligat, pur şi simplu, să le dăm şpagă. La început, ni s-a spus că trebuie să donăm banii pentru copii şi pentru binele centrului. Când nu am mai vrut să îi dăm, nu ne-au mai băgat salariile pe card”, povesteşte Violeta Mureşan, angajată a Centrului Educaţional Sf. Iosif cel Nou de la Partoş, din Deta.
După ce episcopul vicar al Timişoarei, Paisie Lugojanul, şi alţi trei coordonatori ai proiectului s-au ales cu dosare penale pentru abuz în serviciu, banii europeni au fost blocaţi pentru toate cele 16 centre din ţară.

«Am început să dăm banii înapoi»

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

“Nu vă pot spune prea multe. Sunt nişte chestiuni care se vor lămuri. Ce vă pot zice este că ne-am ţinut de cuvânt şi am început să dăm banii înapoi”, este singura explicaţie pe care ne-a oferit-o părintele Pavel Cristian, purtător de cuvânt al Mitropoliei şi unul dintre coordonatorii centrelor din Timiş.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI