Protestele izbucnite duminica trecută la Sofia s-au extins în toată ţara şi, din păcate, în timpul manifestaţiilor, aproximativ 15 oameni au fost răniţi după ce poliţia a intervenit în încercarea de a-i opri pe aceştia să mai arunce cu pietre în oamenii de ordine şi în maşinile oficiale. Ca urmare a acestor incidente, ieri, premierul bulgar Boiko Borisov şi-a anunţat demisia împreună cu toţi membrii cabinetului său. “Avem onoare şi demnitate. Poporul este cel care ne-a încredinţat puterea, astăzi i-o dăm înapoi. Nu voi participa la un Guvern în care poliţia bate oameni şi în care ameninţările cu proteste înlocuiesc dezbaterea politică”, a declarat Borisov, precizând că nu va face parte dintr-un guvern interimar înaintea alegerilor legislative prevăzute pentru luna iulie.
Protestele din ultima perioadă au venit ca o reacţie firească la picătura care a umplut paharul cu măsuri de austeritate: preţul nesimţit al electricităţii, principalul furnizor fiind CEZ din Cehia. “Am venit de 800 de leva pe lună şi factură de electricitate de 800 de leva. Cum să trăiesc?”, a strigat o femeie din Sofia. Ieri, Borisov a anunţat că va scădea preţul curentului electric cu 8%.
Atacului cu pietre al protestatarilor bulgari i s-a răspuns, de către forţele de ordine, cu bastoane şi gaze lacrimogene. Aproximativ 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Manifestaţii au loc şi în Grecia, Spania şi Italia
O grevă generală a avut loc, ieri, şi în Grecia, în semn de protest faţă de continuarea măsurilor de austeritate cerute de UE şi FMI. Protestul, primul din acest an, organizat la apelul sindicatelor, a perturbat transporturile urbane, aeriene şi pe calea ferată. Şi în Italia şi în Spania continuă manifestările de stradă provocate de austeritate. Mii de medici şi de asistente au protestat la Madrid împotriva reducerilor bugetare , în vreme ce italienii nu mai suportă impozitele crescânde.
Val de scumpipiri în România
În timp ce bulgarii au protestat până când guvernul lor şi-a dat demisia, românii s-au dovedit extrem de paşnici şi au acceptat în linişte traiul greu impus de autorităţi! Nici măcar valul de scumpiri şi de măsuri costisitoare care au intrat în vigoare de anul acesta nu i-a scos pe ai noştri în stradă. Iar măsurile nu se opresc aici. Iată ce scumpiri “ne lovesc” în 2013:
preţul energiei electrice a crescut de anul acesta cu 10%;
gazele pentru populaţie s-au scumpit tot cu 10 procente;
taxele şi impozitele locale s-au majorat cu 16%;
nivelul accizelor pentru ţigări şi băuturi alcoolice a crescut cu 3,27 până la 10%;
crescătorii de animale vor plăti 16% impozit pentru veniturile pe care le obţin;
dividendele vor fi taxate tot cu 16%.
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
FII SUPORTER ADEVĂRAT! Libertatea te îmbracă în echipamentul Stelei