Adevărat război între generaţii

Economistul arată că, din punct de vedere istoric, „schimbările reale” au survenit numai ca conflict intre generatiirezultat al exigenţelor impuse de războaie, însă nu suntem departe de acestea. Situaţia financiară a naţiunilor occidentale este însă deja „ca pe timp de război”, notează Jakobsen. Datoriile şi deficitele ţărilor cu economie dezvoltată sunt la niveluri nemaîntâlnite de la cel de-Al Doilea Război Mondial.

„Poate că nu ne luptăm în tranşee, dar în curând s-ar putea să ne batme pe străzi. Continuarea politicilor macro actuale ar însemna să continuăm să dezmoştenim pături largi din populaţie, în special din rândul tinerilor, aceia care vor avea grijă de noi la bătrâneţile senile. Nu am putea da vina pe ei dacă s-ar simţi ceva mai puţin decât generoşi. Cu alte cuvinte, riscăm o înfruntare nu militară, ci o luptă între generaţia tânără maltratată şi bătrânii cu mentalitate învechită, care cred că au drepturi asupra întregii bogăţii a societăţii şi fac totul pentru a perpetua status quo-ul.radicali
Într-un fel, parcă se repetă anii ’60, însă cu o luptă mai profundă care îşi are rădăcinile în egală măsură în economie şi politică – cei 1% versus cei 99%, ca să împrumutăm cea mai cunoscută definiţie a celor două tabere. Occupy Wall Street a fost un simplu aperitiv, un avertisment timpuriu al acestui fenomen. Urmează felul întâi şi ospăţul dacă nu va avea loc rapid o schimbare” , comentează Steen Jakobsen.

Cât de mult au ridicat audiențele Realitatea Plus femeia-locomotivă Anca Alexandrescu și candidatul ezoteric Călin Georgescu
Recomandări
Cât de mult au ridicat audiențele Realitatea Plus femeia-locomotivă Anca Alexandrescu și candidatul ezoteric Călin Georgescu

Astfel, 2013 ar putea aduce o radicalizare a Europei, unde extremele, fie stânga sau dreapta, vor câştiga teren prin atragerea electoratului dezmoştenit, ajuns la disperare, care nu are nimic de pierdut, scrie bancherul.

Piaţa liberă, pe cale de dispariţie

El observă cum piaţa liberă este pe cale de dispariţie, înlocuintă cu un soi de totalitarism dictat de injecţiile de lichiditate ale băncilor centrale, mascat drept capitalism.

petrol Poate cea mai de impact ar fi scăderea cotaţiei WTI, preţul de referinţă al barilului de petrol pe piaţa SUA, la 50 de dolari, jumătate din nivelul actual, în principal datorită creşterii puternice a producţiei din Statele Unite prin noile metode de exploatare, precum fracturarea hidraulică a formaţiunilor de roci de şist. Tendinţa descendentă a preţurilor petrolului ar putea fi accentuată de încetinirea creşterii economice globale, care ar genera un declin al consumului de energie la nivel global.

Pe partea de ofertă, statele membre ale OPEC şi Rusia vor reacţiona prea târziu la aceste evoluţii, ezitând să reducă producţia din cauza dorinţei de a atrage venituri cât mai mari pentru a-şi acoperi cheltuileile publice tot mai substanţiale, anticipează economiştii.

Horațiu Potra a scăpat de arest. În casa fostului mercenar s-au găsit 2,2 milioane de dolari cash
Recomandări
Horațiu Potra a scăpat de arest. În casa fostului mercenar s-au găsit 2,2 milioane de dolari cash

Creşterea preţului la aur

aurAnul viitor ar putea aduce o surpriză şi în privinţa preţului aurului, care s-ar putea îndrepta spre 1.200 dolari pe uncie din cauza încetinirii achiziţiilor operate de India şi China, în paralel cu o eventuală decizie a Rezervei Federale a SUA de a sista injecţiile de lichiditate în piaţă prin achiziţii de obligaţiuni şi titluri ipotecare, care ar determina investitorii să nu mai caute refugiu în faţa unei posibile creşteri a inflaţiei.

Europa, un butoi cu pulbere

În Europa, o eventuală agravare a crizei datoriilor de stat, cu ieşirea Greciei din zona euro, ar reparinde revărsarea capitalului către Elveţia, declanşând o nouă protesterundă de apreciere puternică a francului elveţian, care ar putea depăşi ca valoare moneda euro.

Spania, aflată deja într-o criză economică severă, s-ar putea confrunta cu creşterea costurilor de finanţare spre pragul alarmant de 10%. Veniturile populaţiei au scăzut alarmant în ultimii ani, iar şomajul a depăşit 25%, numărul celor care lucrează fiind de numai 17 milioane din populaţia de 47 milioane de locuitori. În plus, Catalonia îşi manifestă mai zgomotos ca oricând ambiţiile de separare, iar sectorul public nu mai poate continua reducerea cheltuielilor fără a risca tensiuni sociale grave.

Sumele de bani cheltuite de candidații la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024, publicate de AEP
Recomandări
Sumele de bani cheltuite de candidații la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024, publicate de AEP

Aprecierea yenului în Japonia, efecte devastatoare

yenÎn Japonia, o combinaţie între tensiunile politice, percepţiile incorecte ale investitorilor şi pierderea optimismului la nivel mondial ar putea determina aprecierea puternică a yenului, cu efecte devastatoare pentru exportatori.

Creşterea yenului, în paralel cu concentrarea exagerată pe piaţa locală şi costurile ridicate ar putea condamna marii producători japonezi de electronice Sony, Panasonic şi Sharp la naţionalizare, spre satisfacţia rivalilor sud-coreeni, în frunte cu Samsung, care ar ieşi câştigători dintr-o înfruntare începută în timpul deceniului trecut

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Alimentul pe care românii îl adoră, dar care influențează testele antidrog. Mulți îl consumă dimineața, iar apoi se urcă la volan
FANATIK.RO
Alimentul pe care românii îl adoră, dar care influențează testele antidrog. Mulți îl consumă dimineața, iar apoi se urcă la volan
Alina Ceușan, prima reacție după ce a fost înlocuită de Gina Pistol ca prezentatoare la Vocea României. Ce mesaj a transmis creatoarea de conținut
Elle.ro
Alina Ceușan, prima reacție după ce a fost înlocuită de Gina Pistol ca prezentatoare la Vocea României. Ce mesaj a transmis creatoarea de conținut
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Cine este Luigi Mangione? Băiat de bani gata, furios pe America corporatistă, a canalizat ura americanilor faţă de asiguratorii medicali
Observatornews.ro
Cine este Luigi Mangione? Băiat de bani gata, furios pe America corporatistă, a canalizat ura americanilor faţă de asiguratorii medicali
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI