Fostul șef al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu – aflat în pușcărie după o condamnare suferită într-un alt dosar de corupție -, este acum acuzat de folosirea influenței din postura unei persoane cu funcție de conducere în scopul obținerii de foloase necuvenite, de abuz în serviciu în formă continuată și de instigare la abuz în serviciu, în total aproape 50 de capte de acuzare, unele în formă continuată. Celălalt „greu” al grupării, deputatul PSD-ist Mircea Drăghici, este acuzat de procurorii anticorupție de complicitate la abuz în serviciu, complicitate morală mijlocită (în forma complicității la instigare) la infracțiunea de abuz în serviciu (în total 44 de infracțiuni, unele în formă continuată). În același dosar apar și numele a numai pțin de 38 de primari și viceprimari din județ care s-au „ospătat”, ilegal, spun anchetatorii, din banii statului. De asemenea, conform Agerpres, Iulian Cioflanu, director executiv al Agenției de Implementare a Proiectelor Argeș, este deferit justiției pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Potrivit DNA citat de Agerpres, faptele au fost săvârșite în legătură cu încheierea unor contracte de consultanță între administrațiile locale și o firmă la care ar fi avut interese deputatul Mircea Drăghici.
„În contextul în care, la nivel național, regional, județean s-au elaborat Planul Național de Dezvoltare Rurală, Planul de Dezvoltare a Regiunii Sud-Muntenia, respectiv Programul Operațional Multianual al județului Argeș și era necesar ca și autoritățile locale să își planifice și să își stabilească obiectivele de dezvoltare a comunității locale pentru perioada 2007-2013, inculpatul Nicolescu Constantin, în baza înțelegerii cu inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, a identificat și pus în aplicare un mecanism fraudulos prin care au fost încheiate contracte de servicii de consultanță și elaborare strategii de dezvoltare locală de autoritățile publice locale cu o anumită entitate – SC European Project Consulting SRL București – în care era interesat inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în scopul obținerii unor foloase necuvenite pentru entitatea respectivă și pentru acesta din urmă, cu consecința producerii unui prejudiciu în bugetul unităților administrativ teritoriale”, se arată în comunicatul citat de aceeași sursă. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.
Sursa foto: Incomod-media.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro