«Adversarii credeau că e mai mare!»
Voicu a devenit pentru fotbalist un al doilea tată. El a povestit pentru bacausport. ro: “A fost ca şi copilul meu. Singura lui şansă în viaţă a fost fotbalul şi s-a agăţat de ea. Era mai înalt, toţi adversarii îl contestau întrucât credeau că e mai mare ca vârstă şi se minunau de cât e de bun”. La 16 ani, Pantilimon a devenit portarul titular al echipei de seniori: “Era în permanenţă la loturile de juniori. Am avut destule oferte, dar până la urmă a ajuns la Timişoara. A fost o alegere bună, deşi l-a mai dorit şi Steaua”. Zilele trecute, Pantilimon, care fusese cumpărat de la Bacău cu 100.000 de dolari, a fost vândut de FC Timişoara la Manchester City. Preţul tranzacţiei: 2.900.000 de euro!
Are părinţii surdomuţi
“La 14 ani am câştigat primii bani. Am primit 90 de dolari diurnă la lotul de juniori. Mi-am luat o pereche de adidaşi, iar restul i l-am dat lui tata”, spune portarul. Costică senior, tatăl sportivului, lucrează la Aerostar Bacău, fiind considerat cel mai bun meseriaş din secţia “Celule”, unde e lăcătuş-mecanic şi face piese pentru cockpitul avioanelor. “Le mulţumesc părinţilor pentru tot ce au făcut pentru mine. Faptul că sunt surdomuţi nu m-a afectat. Când sunt plecat, comunic cu ei prin SMS-uri şi prin internet”, conchide “Panti”.
Coleg cu Monica Gabor
Costel Pantilimon a absolvit secţia de matematică-fizică a Liceului Industrial nr. 1 (actual Grup Şcolar Henri Coandă) din Bacău. Actualul portar de la Manchester City a fost, pentru o scurtă perioadă de timp, coleg de clasă cu Monica Gabor, fosta soţie a omului de afaceri Irinel Columbeanu.
De 30 de ori sub Aguero
“Panti”, cel mai înalt jucător din Premier League, e cel mai mic din vestiar la salarii. Românul va câştiga 400.000 € pe sezon. În comparaţie cu Aguero, Costel primeşte de 30 de ori mai puţin, argentinianul fiind plătit cu 12.000.000 € pe an.
Aerostar ia 200.000 €
Aerostar Bacău, echipă din liga a treia, a dat şi ea lovitura. Băcăuanii vor primi 20% din suma obţinută. Momentan, Aerostar va încasa 200.000 € din milionul plătit de “cetăţeni” pentru a-l împrumuta pe Pantilimon şi va mai lua încă 800.000 €, dacă englezii activează clauza de cumpărare definitivă de 4.000.000 €.