Prizonieri în câmp, într-o cocioabă fără lumină şi căldură!

Pe şoseaua îngheţată şi acoperită de zăpadă, maşina înaintează cu greu. Viscolul aproape că ne scoate de pe şosea. Ştergătoarele refuză să-şi mai facă treaba, îngenuncheate de puterea viscolului.
Mergem la familia Ion, care trăieşte într-o baracă improvizată pe un câmp din sectorul 2 al Capitalei. Doi adulţi, Mircea (40 de ani) şi Dorina (34 de ani), şi cinci copilaşi, Marinela (11 ani), Adrian (10 ani), Ana Maria (7 ani), Florin (6 ani) şi Florentina (2 ani), care supravieţuiesc cu greu din ce câştigă tatăl, ce munceşte cu ziua.
Oprim maşina la marginea şoselei. Munţii de zăpadă se pun stavilă în faţa noastră, parcă încercând să ne interzică înaintarea. Temperatura scăzută şi vântul puternic ne agresează toate simţurile.
Mai e ceva de mers pe jos până la cocioaba în care trăiesc cele şapte suflete. Undeva, în mijlocul câmpului, jumătate astupată de zăpada, se zăreşte o îngrămădire de scânduri, table şi zdrenţe. Locuinţa familiei Ion. Am reuşit cu greu să ajungem la destinaţie.

Ambulanţa nu poate ajunge la ei

Uşa hodorogită se dă la o parte. “Hai, intraţi repede, e prăpăd afară”, ne pofteşte Mircea. Încercăm să găsim senzaţia de bine din interiorul unei case, să simţim căldura cum ne pătrunde prin hainele îngheţate şi ude. Frecăm mâinile inutil, înăuntru este mai frig decât afară. Cinci mogâldeţe vin repede în jurul nostru.
Au feţele şi mânuţele roşii de ger şi tremură din toate încheieturile. Sunt foarte fericite când văd pe cineva. “Suntem izolaţi în mijlocul câmpului, mă rog lui Dumnezeu să nu se îmbolnăvească vreun copil, că salvarea nu poate ajunge până la noi. Stăm cu groază în suflet că, oricând, viscolul ne poate lua acoperişul de carton pe sus şi nu mai avem unde să ne adăpostim de ger”, ne-a mărturisit capul familiei.
Florin, băiatul cel mic, se apropie timid de noi. “Haideţi să ne jucăm de-a vara. Ne prefacem că stăm întinşi la soare şi ne încălzim”. Copilaşii se apropie de sobă. Mânuţele lor se împreunează deasupra senzaţiei de căldură ca într-o rugăciune sinistră. Uitaţi în continuare de autorităţi, trăiesc ghidaţi de instincte primare.
Pentru ei, căldura vine vara şi frigul iarna. E un fapt. Nu îşi doresc electricitate, doar o mână de lemne ca să nu moară îngheţaţi peste noapte. Nu visează la nimic, pentru că nu dorm niciodată mângâiaţi.
“Asta e toată bucuria lor. Să se încălzească puţin la sobă. Nu ştiu cum o să facem faţă iernii”, ne spune Dorina. Femeia îşi strânge copiii în braţe şi începe să plângă. Disperarea i se citeşte pe chip. Astăzi, a reuşit să pună doar o coajă de pâine pe masă. Ar vrea să-i înveţe ce înseamnă o masă îmbelşugată şi un cămin confortabil. Din păcate, de când s-au născut, au ştiut doar ce înseamnă foamea, frigul şi chinul. Plecăm.
Lăsăm în urmă cinci feţe de copil îngheţate, înghesuite într-un ochi de fereastră. Se uită după noi cu speranţa că ne vom mai întoarce să ne jucăm de-a soarele, de-a vara şi de-a căldura. Înfofoliţi în cojoacele noastre, privim neputincioşi cum frigul se îndreaptă necruţător spre casa celor mici.
Fotografii: Gabriel Pătruţ

Recomandări

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

Urmărește-ne pe Google News