Surse judiciare citate de Mediafax au precizat că procurorii de la DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti se află la sediul societăţii de furnizare apă şi servicii de canalizare Apa Nova din Bucureşti, de unde ridică documente.
În acelaşi dosar, care vizează fapte de corupţie ce ar fi fost comise de către persoane din conducerea Apa Nova, anchetatorii au solicitat şi ridică, joi, documente şi de la Primăria Sectorului 1, au mai arătat sursele citate.
Compania Apa Nova face parte din grupul Veolia şi furnizează servicii de alimentare cu apă şi canalizare în Bucureşti şi în alte oraşe mari din ţară. Apa Nova a încheiat, în anul 2000, un contract de concesiune pentru servicii de furnizare apă şi canalizare în municipiul Bucureşti, contract valabil pe o perioadă de 25 de ani.
Potrivit site-ului companiei, acţionarii societăţii Apa Nova Bucureşti sunt Municipiul Bucureşti, care deţine 16,31% din capitalul societăţii, Veolia Eau-Compagnie Générale Des Eaux, cu 73,69%, şi salariaţii societăţii, prin Asociaţia ESOP, cu 10%.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro