Poliţistul a negat mereu că ar fi criminalul

Anchetatorul l-a interogat de zeci de ori pe poliţist, însă acesta a negat, de fiecare dată, orice implicare a sa. Numai că acum, la mai bine de cinci ani de la cazul care a şocat o ţară întreagă, poliţiştii de la Investigaţii Criminale din IGP şi procurorii au adunat dovezi care-l plasează pe Cristian Cioacă în postura de călău al propriei soţii. “Şansa noastră a fost munca în echipă, pasiunea cu care s-a lucrat şi faptul că am avut răbdare ca la un joc de puzzle. Finalizarea urmăririi penale, cu suspectul principal arestat, şi trimiterea sa în judecată reprezintă tot ce am de spus în acest moment”, a declarat, în exclusivitate pentru Libertatea, procurorul Marius Iacob.

Procesele de la Braşov, amânate

Poliţistul ar mai fi trebuit să fie dus ieri, cam la aceleaşi ore, la alte două instanţe – Curtea de Apel Braşov şi Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov. La cea dintâi se discuta dosarul în care e acuzat de infracţiuni informatice, după ce i-a spart Elodiei (foto) e-mail-ul, iar la cealaltă urma să se stabilească custodia copilului său, Patrick, în urma recursului făcut de mama şi de fratele avocatei. Pentru că poliţistul avea proces la Argeş, termenele au fost amânate.

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare
Recomandări
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare

Va fi judecat de după gratii

După ce miercuri, Cristian Cioacă a fost transferat din arestul Poliţiei Capitalei la Penitenciarul Colibaşi, ieri, acesta s-a prezentat la Tribunalul Argeş pentru a se stabili validitatea mandatului de reţinere. Magistraţii au decis ca soţul Elodiei să rămână în arest pe perioada procesului în care e acuzat de crimă şi profanare de morminte. Decizia nu este definitivă, iar Cioacă poate declara recurs.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
Viva.ro
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Cum să ai căldură în casă fără centrală termică. Metoda pe care tot mai multe persoane o folosesc
FANATIK.RO
Cum să ai căldură în casă fără centrală termică. Metoda pe care tot mai multe persoane o folosesc
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Elle.ro
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o ţară scumpă"
Observatornews.ro
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o ţară scumpă"
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI