Nu vorbim de produse de calitatea a doua
Orice echipament “refurbished” este trecut prin trei testări: o dată la producător, o dată de către specialiştii interni ai distribuitorilor şi o a treia oară la instalarea sistemului de operare. Firmele nu comercializează nimic strâmb, îndoit, zgâriat sau pătat. Iar IT-ul nu e singurul domeniu în care pierderile cauzate de erorile tehnologice sunt salvate.
La fel, alte sectoare, precum cel alimentar sau cel vestimentar, evită pierderile vânzând produsele cu defecte în magazine speciale online sau offline. Unele produse suferă accidente la transport sau direct în magazin, prin răsfoire (în cazul cărţilor) sau prin testare, iar în funcţie de nivelul de deteriorare, preţurile lor sunt reduse între 10% şi 70%. În fond, nimic nu se pierde, totul se transformă.
Produse catalogate ca «refurbished»:
REMANUFACTURATE – Sunt produsele returnate de cumpărători, trimise înapoi în fabrică, testate şi verificate, reparate, dacă e cazul, reambalate şi vândute ca produse “refurbished“, la preţuri cu 30%-60% mai mici decât preţul celor noi.
DEFECTE – Şi produsele cu uşoare zgârieturi dobândite în timpul transportului pot fi vândute ca “refurbished“. De asemenea, cele cu mici defecte de fabricaţie sunt şi ele vândute la o treime din preţul-standard în magazine specializate.
“OFF–LEASE“ – Acest tip de produse se comercializează şi în România. De regulă, ele sunt returnate de mari corporaţii, la expirarea leasingului. Cumpărătorii acestor produse pot economisi între 40% şi 80% din preţul produsului nou.
RETURURI – Produsul a fost înapoiat producătorului din cauza unui defect minor. Partea defectă e înlocuită, produsul este testat şi reîmpachetat de către producător.
DEMONSTRAŢII – Sunt considerate “refurbished“ şi produsele folosite pentru demonstraţii sau expuse în show- roomuri. Acestea sunt verificate, testate şi reîmpachetate. Se comercializează şi în România.
SUPRA–STOCURI – În Occident, inclusiv produsele noi care rămân în stocurile magazinelor şi sunt înapoiate producătorilor sunt etichetate ca produse “refurbished”.
DESIGILATE – Teoretic, produsele ale căror ambalaje au fost desfăcute în magazin nu mai pot fi vândute ca noi şi primesc statutul de “refurbished“.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro