Salvarea românilor se pare că vine din Bucovina, dacă ar fi să dăm crezare predicţiilor făcute de profesorul Gupta Swami, poreclit şi „Nostradamus” din India, doctor în istoria religiilor şi maestru spiritual.
„Ceea ce mi-a purtat de curând paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei este mai ales faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici va porni la întâlnirea cu destinul său cea mai puternică personalitate politică pe care s-ar părea că în curând o va cunoaşte mileniul care a început. Am venit astfel să mă familiarizez şi eu cu aceste sfinte locuri, de unde va porni să acţioneze cel despre care am putea spune că va fi Mântuitorul omenirii viitoare… Şi acum, în urma vizitei mele, trebuie să recunosc că acesta are multe circumstanţe favorabile. Spun aceasta după ce, de curând, am vizitat stâlpii spiritualităţii româneşti, care sunt în mod genial concretizaţi în incomparabilele opere de artă care sunt mănăstirile Moldovei”, susţine Gupta, conform site-ului efemeride.ro.
Conform previziunilor indianului, cel care îi va salva pe români nu face parte încă din clasa politică românească.
„Din Bucovina se va ridica un om plin de o mare credinţă în Dumnezeu şi bun, care va fi tare ca o stâncă. Totodată, el va fi o mână de fier, un om foarte înţelept şi drept, de nimeni cunoscut aşa până la acea dată. El va opri ca prin miracol prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa ca să ajungă în fruntea statelor de pe glob. România va ajunge astfel cu ajutorul lui, în scurt timp, la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi la cea mai mare înflorire economică. El va opri ca prin miracol prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa ca să ajungă în fruntea statelor de pe glob”, mai spune „Nostradamus” de India.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!