PROGNOZA METEO pentru DUMINICĂ
ÎN ŢARĂ
Vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în majoritatea zonelor. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea sudică a ţării, iar ninsorile se vor extinde treptat dinspre sud-vestul extrem şi vor cuprinde treptat regiunile sudice, unde se va depune strat nou de zăpadă. În Oltenia şi vestul Munteniei vântul va avea intensificări temporare, atingând la rafală 50…55 km/h, iar în sudul Banatului 60…70 km/h, viscolind zăpada. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, doar izolat va ninge slab, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -10 şi -1 grad, iar cele minime se vor situa de la valori în jur de -20 de grade în depresiuni, până la -5 grade în sudul litoralului.
LA BUCUREŞTI
Vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult noros şi, mai ales seara şi noaptea, va ninge slab. Pe tot parcursul intervalului, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 40…45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -8 grade, iar cea minimă va fi de -11…-9 grade.
PROGNOZA METEO pentru LUNI
ÎN ŢARĂ
Deşi temperatura aerului va fi în creştere faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine rece, geroasă local dimineaţa, iar noaptea doar în depresiuni. Cerul va fi mai mult noros. Ziua va ninge mai ales în Oltenia şi Muntenia, dar începând de seara ninsorile se vor extinde şi în restul teritoriului. Spre sfârşitul intervalului în regiunile sudice precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ploaie, favorizând pe arii restrânse depunerile de polei. Vântul va avea unele intensificări în sudul, sud-vestul şi nord-estul ţării, precum şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -8 şi 2 grade, iar cele minime ce se vor situa între -11 şi 1 grad.
LA BUCUREŞTI
Deşi valorile termice vor marca o creştere faţă de intervalul precedent, vremea va fi încă rece pentru această dată. Temporar va ninge şi vântul va sufla în general moderat. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de lapoviţă şi este posibil să se formeze polei. Temperatura maximă va fi de -4…-3 grade, iar cea minimă de -5…-4 grade.
PROGNOZA METEO pentru MARȚI
ÎN ŢARĂ
Vremea va continua să se încălzească, valorile termice urmând a se apropia de cele normale specifice perioadei. Cerul va avea înnorări şi îndeosebi noaptea vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie în regiunile sudice, ninsoare în cele nordice şi centrale şi mixte în restul teritoriului. Izolat se va depune polei. În regiunile vestice şi la munte vântul se va intensifica. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 şi 7 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -4 şi 2 grade.
LA BUCUREŞTI
Vremea va continua să se încălzească. Cerul va avea înnorări şi îndeosebi la începutul zilei vor mai fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar cea minimă va fi de -4…-2 grade.
PROGNOZA METEO pentru MIERCURI
ÎN ŢARĂ
Valorile termice se vor menţine apropiate de cele normale pentru prima decadă a lunii ianuarie. Cerul va avea înnorări; la începutul zilei în regiunile nordice vor mai fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar seara şi noaptea, în sud şi în sud-est, vor fi mai ales ploi. Se menţin condiţiile de producere a poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în deltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 7 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -5 şi 2 grade.
LA BUCUREŞTI
Temperatura aerului, în creştere uşoară, va avea valori apropiate de cele normale pentru prima decadă a lunii ianuarie. Cerul va avea înnorări, iar în cursul serii şi al nopţii va ploua. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de -2…0 grade.
TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL
07.01.2016 ORA 08 – 10.01.2016 ORA 08
ÎN ŢARĂ
Valorile termice vor fi apropiate de cele normale specifice perioadei. Local şi temporar vor fi precipitaţii mixte.
LA BUCUREŞTI
Valorile termice vor fi apropiate de cele normale specifice perioadei. Vor mai fi condiţii pentru precipitaţii mixte
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro