În program se pot înscrie români asiguraţi, cupluri infertile care au indicaţie pentru efectuarea procedurii FIV/ET și femei cu vârsta între 24 şi 40 de ani. Anul acesta programul va beneficia de un buget în sumă de 1.857.000 lei. Ministerul Sănătăţii estimează că un număr de 300 cupluri vor putea beneficia de program. Statul decontează o singură procedură, în sumă de aproximativ 6 188 lei (1.400 de euro), deşi costul real al unei proceduri de fertilizare în vitro este cuprins între 3.000 şi 5.000 de euro. Per total, în cadrul programului au fost acceptate 10 clinici medicale: 6 din Bucureşti şi câte o clinică din Târgovişte, Sibiu, Mureş şi Timişoara.
În Capitală există clinici private care, deși nu s-au înscris în program oferă discounturi mari, unele cât valoarea oferită de Ministerul Sănătății. „Orice femeie care suferă de infertitate, are sub 39 de ani, e asigurată medical și are o valoare a AMH (hormonul care indică rezervă ovariană) mai mare de 1, primește pe loc, un discount de 6.200 de lei din prețul procedurii de reproducere umană asistată clasică (FIV) „, ne-a declarat Ruxandra Dumitrescu (foto), directorul unei clinici din Capitală, prima clinică de fertilizare in vitro din România care a utilizat laserul PGD (Preimplantation Genetic Diagnosis) cu ajutorul căruia se poate evita nașterea copiilor cu malformații.
Conform ultimelor statistici aproximativ unul din șase cupluri suferă de infertilitate, iar această afecțiune începe să se întâlnească tot mai des la cei care au între 28 și 38 ani.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro