Procurorii DNA Piteşti susţin că, pentru a arbitra părtinitor partida FC Argeş – U. Craiova, contând pentru etapa a 10-a a ediţiei de campionat în curs, centralul Aurelian Bogaciu ar fi beneficiat, printre alte “trataţii”, şi de serviciile unei dame de companie.
Intermediar a fost Liviu Făcăleaţă
Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă, întocmit pe numele lui Cornel Penescu, patronul lui FC Argeş i-ar fi furnizat, printr-un intermediar, Liviu Făcăleaţă, arbitrului întâlnirii FC Argeş – U. Craiova, Aurelian Bogaciu, o prostituată, cu care “fluieraşul” ar fi petrecut noaptea dinaintea partidei.
“Prestaţia” domnişoarei l-ar fi bulversat pe arbitrul bucureştean într-o asemenea măsură, încât, din cauza oboselii, nu a putut să ajute echipa lui Penescu să câştige partida. “La data de 6.10.2008, orele 9:26, Penescu Cornel discuta cu Mincă Cristian despre noaptea de 3.10.2008, când Făcăleaţă a mers în camera la Bogaciu, unde a stat pâ- – nă la ora trei, după care i-a adus / luat o femeie, în sensul că arbitrul nu a fost într-o formă fizică prea bună la meci şi, probabil, aşa se explică rezultatul mai puţin mulţumitor pentru FC Argeş“, se menţionează, negru pe alb, în actele de inculpare a omului de afaceri piteştean.
Partida în cauză, FC Argeş – Universitatea Craiova, s-a terminat 1-1, oltenii având doi jucători eliminaţi, Bornescu şi Baird. De altfel, piteştenii au deschis scorul dintr-un penalty, prin Tameş.
Şeful CCA a leşinat la audieri
Gheorghe Constantin a leşinat, ieri, în sala în care era audiat, imediat după ce le-a spus judecătorilor că nu şi-a luat medicaţia prescrisă de doctor. “Eu sunt un om bolnav, am făcut cerere prin avocaţi să fiu eliberat pe motive medicale, deoarece am suferit recent o operaţie la colon şi trebuie să iau permanent medicamente. Nu mi-am mai luat tratamentul de luni, de când am fost arestat”, le-a atras acesta atenţia magistraţilor.
Solicitat prin mesaje pe telefon
Confnform probelor DNA, Gheorghe Constanantin primea prin SMS comenzi de la preşedintele lui FC argeş
Din datele anchetatorilor, respectiv interceptări ale convorbirilor telefonice, înregistrări audio-video în mediu ambiental şi localizări GPS, se arată clar legătura dintre patronul lui FC Argeş şi şeful CCA. Cornel Penescu l-a contactat pe Gheorghe Constantin şi i-a cerut acestuia sprijin chiar şi prin SMS-uri.
Pe data de 20 octombrie, înaintea meciului dintre FC Argeş şi Poli Iaşi, Penescu i-a trimis un SMS şefului arbitrilor cu următorul conţinut: “Martiş / Serea / Lajos / Să trăiţi sănătate multă”.
Peste doar trei zile, Liviu Făcăleaţă, aghiotantul lui Penescu, îl suna pe arbitrul Marius Martiş, pe care îl anunţa că la meciul argeşenilor a fost desemnat arbitrul Danşa, din Oradea.
Nouă minute mai târziu, acelaşi Făcăleaţă îl suna pe arbitrul Laurenţiu Danşa, pentru a stabili o întâlnire de “afaceri” la Piteşti.
Bani schimbaţi în acelaşi loc
Peste alte şase minute, directorul PIC îl contacta pe directorul casei de schimb valutar “Bachide”, Mircea Pasol, căruia îi solicita să-i schimbe suma de 5.000 de dolari în lei. O oră mai târziu, Făcăleaţă îl suna pe observatorul George Ionescu cu care stabileşte să se întâlnească a doua zi.
«Filmuleţul cu Gheorghe Constantin e o glumă»
Cornel Penescu a admis, în cadrul audierilor de ieri, că îl cunoaşte pe şeful CCA, Gheorghe Constantin, de mult timp, dar că nu i-a oferit niciodată acestuia foloase materiale pentru a beneficia de arbitraje tendenţioase. El a declarat că filmul descoperit în biroul său, în care îi oferea acestuia mită, este doar o farsă, pentru a-i arăta cât de uşor poate fi discreditat. “Sunt nevinovat, dar aşa e în România: milionarii la puşcărie! Credeţi că mai retrogradam, dacă ţineam arbitrii lângă mine?”, şi-a încheiat omul de afaceri pledoaria.
E şi Prunea implicat!
Numele directorului de Relaţii Internaţionale din FRF, Florin Prunea (foto), este ultimul apărut în “cazul Penescu”. Prunea ar fi influenţat delegările la meciurile din Liga I, fiind acuzat că a impus prezenţa lui Sorin Corpodean la partida FC Vaslui – FC Argeş. Iată extrase din probele DNA: “Cornel Penescu îl sună pe Florin Prunea şi îi spune că cel mai bun arbitru, la acest meci, este Sorin Corpodean. În ziua meciului: Penescu îi trimite un sms lui Gheorghe Constantin cu următorul conţinut: «Vă mulţumesc, să vă dea Dumnezeu sănătate! »”, se arată în dosar, conform adevărul.ro. Prunea apare în discuţie şi în cazul meciului cu Oţelul Galaţi, disputat la data de 23.11.2008
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!