Afară-i vopsit gardu, înauntru-i leopardu. La adăpostul acestei vorbe din bătrâni au pornit în afacere cele trei prostituate şi cei doi ”peşti” care le ţineau, cum se spune, spatele. Inventivele curve nu s-au gândit însă nici o clipă la reacţia bieţilor clienţi care nu vor fi întâmpinaţi de divele cu trupuri zvelte şi piepturi generoase care le făceau cu ochiul de pe pagina de net. Aşa se face că tariful de 100 de lei pe care Alina20, Amelia sau Monika27 – numele de scenă ale celor trei ”fetiţe” – îl cereau pentru orice fel de nebunie atrăgea cam puţini amatorii de amor plătit. Cei mai mulţi fugeau, pur şi simplu atunci când dădeau cu ochii de marfa reală…Vâlva făcută în jurul prostituatelor care îşi  păcăleau clienţii cu fotografii trucate a făcut ca informaţii despre cuibuşoarele lor de nebunii să ajungă şi la judiciariştii Sectorului 5. După un filaj temeinic făcut aproape jumătate de an în care s-au strâns probe, oamenii legii le-au stricat combinaţiile şi le-au făcut dosare penale. ”Am stat pe urmele lor aproape jumătate de an după ce am primit o informaţie. Ştiam că se prostituează, dar ne trebuiau probe…Clienţi, mărturii…În plus, fetele  se mutau foarte des din apartamentele închiriate pentru prostituţie şi trebuia să le luăm iar urma. Din câştiguri dădeau jumătate celor doi proxeneţi şi plăteau chiria caselor. Toţi sunt cercetaţi în liberatate. Femeile pentru prostituţie, iar bărbaţii pentru proxenetism”, ne-a declarat comisar şef Mihai Manu, şeful judiciariştilor din Sectorul 5. 

Sondaj Verifield la comanda lui Nicușor Dan. George Simion rămâne favorit, surpriză uriașă pe locul 2
Recomandări
Sondaj Verifield la comanda lui Nicușor Dan. George Simion rămâne favorit, surpriză uriașă pe locul 2


Salon de masaj transformat în bordel

O altă reţea de prostituţie a fost demascată, zilele trecute, de poliţiştii Sectorului 2. Acţiunea a vizat un salon de masaj din Capitală unde existau informaţii că patru tinere se prostituau pebntru sume cuprinse între 50 şi 100 de lei. Jumătate din valoarea fiecărei prestaţii intra în buzunarele celor doi proxeneţi care supervizau afacerea. Clienţii erau racolaţi prin intermediul anunţurilor de mică publicitate şi de pe internet. La percheziţiile făcute la salonul de masaj transformat în bordel au fost descoperite, printre altele, două săbii, un pistol cu bile de cauciuc deţinut ilegal şi un carneţel al ”peştilor” cu numere de telefon ale clienţilor şi sumele încasate de la aceştia.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Unica.ro
Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Viva.ro
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
Libertateapentrufemei.ro
Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
SUA, „o țară ostilă”. Tot mai mulți turiști, oameni de cultură sau performeri evită călătoriile în Statele Unite
Adevarul.ro
SUA, „o țară ostilă”. Tot mai mulți turiști, oameni de cultură sau performeri evită călătoriile în Statele Unite
Mario Fresh face noi dezvăluiri despre despărțirea de Alexia Eram. Ce a mărturisit artistul chiar pe scenă, în timpul unui concert: „Am suferit mult. Am..."
Elle.ro
Mario Fresh face noi dezvăluiri despre despărțirea de Alexia Eram. Ce a mărturisit artistul chiar pe scenă, în timpul unui concert: „Am suferit mult. Am..."
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Observatornews.ro
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Horoscop 31 martie 2025. Vărsătorii caută liniștea în familie, dar nici acolo nu o găsesc,  nu pentru că nu ar fi, ci pentru că nu o pot simți
HOROSCOP
Horoscop 31 martie 2025. Vărsătorii caută liniștea în familie, dar nici acolo nu o găsesc, nu pentru că nu ar fi, ci pentru că nu o pot simți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI