Protestatarii şi-au cerut acordul pentru a protesta în faţa Primăriei, Parchetului şi sediului IPJ Mehedinţi, dar aleşii locali, care au şi refuzat să comenteze decizia, le-au respins cererea oamenilor şi le-au dat acordul să-şi strige oful spre… apa fântânii arteziene, copacii ornamentali şi gazonul verde din parc.
„Protestăm în parc pentru că aici ni s-a dat acordul, pe motiv că tulburăm liniştea şi nu pot lucra funcţionarii. Noi am cerut acordul să facem un protest stradal, să urmăm un curs, adică de la Poliţie, la Parchet şi apoi la Primărie, dar nu ni s-a permis. Ne-au spus că mergem în parcul cu platani, unde să nu deranjăm pe nimeni. Aici ni s-a dat acordul, aici am venit pentru că nu vrem să încălcăm legea şi să fim amendaţi”, ne-a spus un localnic de la protestul fără ecou.
20 de cetăţeni din comuna Tâmna şi-au luat inima în dinţi şi s-au adunat la protestul din parc chiar dacă s-au simţit jigniţi, iar demersul lor a fost practic inutil, având efect zero, într-un parc, la orele 10.00, cum prevedea autorizaţia, dotaţi cu o portavoce şi pancarte.
Unora li s-au spart casele, altora li s-au incendiat gospodăriile, unuia i-a fost răpită fiica, altul s-a lovit de uşa închisă a unui procuror – într-un cuvânt, mai toţi sunt nemulţumiţi de autorităţile din localitate.
Cu toate că nu a ajuns nimic la urechile celor vizaţi, cei de la primărie au făcut solicitare la jandarmerie şi poliţie să supravegheze zona cu dube şi efective sporite.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro