Dacă stai de vorbă cu Anca Pandrea, te trec fiorii, pentru că, în timpul discuţiei, te avertizează că sufletul lui Iurie Darie e de faţă şi că nu e bine să scapi vreo înjurătură, căci lui nu îi place limbajul deocheat. Iar la despărţire, ca şi cum n-ar fi fost suficient de inconfortabilă întâlnirea, îţi spune cu zâmbetul pe buze: “Eu şi Iura te pupăm!!”. Ca să nu mai adăugăm că şi-a umplut, de Crăciun, bradul cu poze d-ale artistului, iar în piept şi-a prins o altă fotografie, din care zâmbeşte Iurie. Iar o persoană care s-a nimerit cu ea în tren a avut parte de o fază şocantă: “Mi-a zis că locul liber de lângă ea este rezervat pentru Iura”, ne-a povestit aceasta.

A trăit mereu în umbra lui Iura

Prof. univ. dr. Florin Tudose a văzut multe la viaţa lui, dar parcă asta o întrece pe toate: “Este un comportament demonstrativ. Acesta este un rol pe care şi l-a asumat şi în acest fel ea încă se simte valorizată. Pentru ea, acest cuplu a însemnat totul, Iura a fost un actor foarte mare, iar ea a trăit în umbra lui. Anca Pandrea fără Iura era şi ar fi şi acum un nimeni, aşa că nu are cum să renunţe la el. Probabil aceste acte demonstrative le face şi din cauza singurătăţii pe care o resimte. Gloria lui a fost totul pentru ea şi şi-a dat seama că acesta poate fi acum rolul vieţii ei. De aceea, trăieşte în prezent tot în tandem cu el. Face un spectacol, ea şi cu Iura, au devenit un personaj, un tot unitar şi astfel a rămas în continuare în atenţia presei. Nu este o trăire autentică, este demonstrativă şi are acum comportament histrionic, teatralismul şi tendinţa de seducţie având rolul de a masca sentimentele de inferioritate. De altfel, acestea sunt trăiri de actriţă, închipuite. Mai putem vorbi chiar şi de o regresie, mai ales că are acum o vârstă. Aşa cum copiii au, când sunt mici, prieteni imaginari, aşa e ea acum, îl are pe Iura drept prieten imaginar. Popular spus, a dat în mintea copiilor”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Sebastian Stan vindea popcorn, însă azi se bucură de o carieră de succes. Este un star internațional, se află în topul milionarilori, are o iubită superbă, iar asta nu e tot. Ce s-a mai aflat acum despre el
Viva.ro

Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Zodiile care pot câștiga la loto până la finalul lunii ianuarie. Șansa surâde acestor 3 nativi
FANATIK.RO
Zodiile care pot câștiga la loto până la finalul lunii ianuarie. Șansa surâde acestor 3 nativi
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Observatornews.ro
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Horoscop 8 ianuarie 2025. Balanțele fac un mic sacrificiu ocupându-se de chestiuni concrete, să facă rost de resurse și să le administreze corect
HOROSCOP
Horoscop 8 ianuarie 2025. Balanțele fac un mic sacrificiu ocupându-se de chestiuni concrete, să facă rost de resurse și să le administreze corect

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI