„Cabinetul de Curiozităţi” a adunat aproape 70 de piese de colecţie rarisime. Dintre acestea se remarcă radiografia mâinii drepte a Reginei Elisabeta, care este realizată cu primul aparat Roentgen din România, în 1896, la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti de către Ioan D. Ghica. Gestul Reginei nu era doar o necesitate, ci avea rolul de a insufla încredere românilor în noua tehnologie medicală bazată pe folosirea razelor X, descoperită de profesorul german Wilhelm Roentgen cu doar un an înainte, în 1895. Preţul de pornire este de 250 €.
Un alt obiect deosebit este primul aparat electric de proiecţie de film cu rolă, din cca 1920, aflat încă în stare de funcţionare.
Printre cele mai neobişnuite piese se numără o pereche de sfeşnice confecţionate din proiectile de artilerie din Primul Război Mondial. Soldaţii obişnuiau să confecţioneze obiecte din cartușe, proiectile sau din cutiile de muniţii pentru a le trimite celor de acasă, ca un semn de legătură.
La categoria fosile, licitaţia prezintă o piesă extrem de rară, un trilobit care a populat oceanele planetei acum aprox. 300 milioane de ani, fiind printre primele animale cu schelet (preţ de pornire 800 €).
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro