Consultările de ieri de la Cotroceni, pe tema revizuirii Constituţiei, au venit – în contextul politic, economic şi social – ca nuca-n perete. Altele-s azi priorităţile ţării, după mai bine de un an de criză, în care Administraţia statului a radicalizat întreaga populaţie. Asta ar fi putut fi agenda consultărilor care, altminteri, miros a ambiţie personală, dacă nu a diversiune. Sigur, Constituţia actuală e imperfectă, uneori confuză şi trebuie, în timp şi cu răbdare, modificată într-o viziune modernă şi europeană, ca un întreg armonios. Nu doar în punctele care-l interesează pe Băsescu, după ce le-a folosit, la referendum, ca vehicul electoral propriu. Da, Parlamentul poate fi redus numericeşte, dar asta nu înseamnă, contra tendinţei internaţionale, desfiinţarea Senatului, ci profilarea lui pe reprezentarea regiunilor şi pe politici comunitare. Şi nu înseamnă nici, cum vrea PD-L, sporirea puterii prezidenţiale până la discreţionarism, la autoritarism. Sunt şi alte teme constituţionale grave. Raporturile dintre puterile în stat (îndeosebi Guvern – Parlament), desemnarea premierului, imunitatea preşedintelui, traseismul politic al parlamentarilor ca sfidare a electoratului etc. Poziţiile partidelor sunt deja cunoscute. “Independenţii”, invitaţi de Traian Băsescu fără a fi înscrişi la Tribunal, au fost motivul de scandal. Opoziţia (PSD, PC şi PNL), care avea de gând să ceară o abordare complexă în dezbatere, s-a ridicat şi a părăsit consultările. Rateu deplin, consens zero.
Apropo de Constituţie. După ce iniţial Marko Bela a declinat invitaţia, fiind ocupat cu Ziua maghiarilor, a binevoit totuşi să trimită la Cotroceni doi secretari de stat, să bifeze prezenţa. La trei zile după ce în Secuime s-a declarat maghiara ca limbă oficială, şi acest nou afront a fost înghiţit la Preşedinţie fără comentarii. Un Cabinet competent ar rezista şi fără voturile UDMR. Un Cabinet Boc, nu.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro