Artista, în vârstă de 77 de ani, a ales să se retragă complet de pe scena muzicii populare, lăutăreşti şi de petrecere în 1993 şi să bucure doar urechile fraţilor săi de la Biserica Penticostală. De asemenea, nu s-a întors niciodată până acum la bagajul enorm de melodii lăutăreşti prin care a devenit faimoasă şi a cântat numai muzică religioasă. Gabi Luncă, artista care a fost căsătorită cu Ion Onoriu, personaj emblematic în istoria muzicii lăutăreşti, a uimit întreaga audienţă când a ales să cânte cu orchestra sa, scopul fiind strângerea de fonduri pentru bătrânii singuri găzduiţi în azile.

10 albume de muzică religioasă

Artista, care de la momentul retragerii sale din zona artistică a editat mai mult de 10 albume de muzică creştină, a fost copleşită de flori şi aplaudată frenetic, chiar şi de ceilalţi artişti şi persoane publice implicate în proiectul concertistic caritabil, printre care Emeric Imre şi Florin Chilian. Gabi Luncă este ultima solistă în viaţă din generaţia de aur a muzicii lăutăreşti, din care au făcut parte Romica Puceanu, Dona Dum i t r u Siminică ori Dumitru Gore. La vârsta sa, solista, care a dus în plan particular o viaţă echilibrată în ciuda meseriei sale, se simte impecabil şi cântă la fel de cald. Ea a depăşit în urmă cu ceva ani o cumpănă, fiind diagnosticată şi tratată de o boală grea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Prima țintă a rachetelor ATACMS în Rusia, după ce SUA au permis Kievului să le folosească pentru atacuri
Știrileprotv.ro
Prima țintă a rachetelor ATACMS în Rusia, după ce SUA au permis Kievului să le folosească pentru atacuri
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro

Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Cuvântul din limba română pe care cei mai mulți români îl pronunță greșit. E folosit des, însă de cele mai multe ori, forma lui corectă nu este cunoscută
FANATIK.RO

„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO

Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro

Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Topul celor mai bogaţi candidaţi la prezidenţiale. Declaraţiile de avere ale politicienilor înscrişi în cursa pentru Cotroceni
Observatornews.ro
Topul celor mai bogaţi candidaţi la prezidenţiale. Declaraţiile de avere ale politicienilor înscrişi în cursa pentru Cotroceni
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI