Sondajele de opinie din ultimele săptămâni le-au dat fiori reci diriguitorilor de la Londra. Cele mai multe îi dădeau învingători la limită pe unionişti, dar în ultima săptămână, procentul secesioniştilor a crescut. Stat de sine stătător în cadrul Regatului Marii Britanii, uniunea Scoţiei cu Anglia durează de mai bine de 300 de ani.
Cu un guvern cu puteri limitate, care nu are autonomie fiscală şi nici monetară, Scoţia depinde în prezent de deciziile luate la Londra, de guvernul central. Un stat scoţian independent ar ridica însă o serie de probleme serioase. În primul rând, Scoţia nu are o bancă centrală, instituţii de strângere a taxelor şi impozitelor proprii şi nici o instituţie de emitere a titlurilor de stat.
Scoţia ar trebui să aibă o monedă proprie şi, de asemenea, nu ar mai avea acces la Uniunea Europeană şi la sistemele ei de piaţă. Crearea unor astfel de sisteme bancare şi instituţionale ar dura între 5 şi 10 ani, spun experţii, iar în cazul unui referendum câştigat de tabăra proindependenţă, aceasta ar intra de facto în vigoare abia în 2016. O altă problemă este cum s-ar susţine economic o Scoţie independentă.
Tabăra pro spune că petrolul şi gazul din nord ar fi administrate mai bine de un stat propriu şi că, în plus, Scoţia se bazează şi pe turism, universităţi, industrie dezvoltată sau pe servicii financiare. Cu toate acestea, un raport al Institutului de Studii Fiscale din Marea Britanie, citat de CNN, arată că în 2014 deficitul bugetar al Scoţiei a crescut în raport cu cel al restului Marii Britanii, pentru că veniturile din redevenţele din Marea Nordului au scăzut, iar cheltuielile de stat au crescut.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_c68d6b3c91e13cc99af6191c836bb7a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f09e0e4b568a46ca371da6f89e80fb3f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d0757f8fb2c92ac3d7a6ada21fe8ecf4.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1072624cdd4d4bf36bd004e8aadd5305.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_723ca514dc8e74f36c3d22df13c4bbba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_9262cb220da9665332a12b7a96868828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_147f89dbbdb48f4e77448fd866821265.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_14a397baf51064a650b0bf975d7b0d2b.jpg)