În 1960 avea deja două magazine
După ce atelierul unde era ucenic a dat faliment, Laurence şi-a deschis propriul magazin, pe care l-a denumit “Segals”, după numele de fată al mamei, sprijinul său dintotdeauna. “Eram alături de un bătrân meşteşugar, într-o cameră strâmtă. El repara bijuteriile, eu am venit cu ideea să creăm altele, care le imitau pe cele din perioada victoriană, foarte populare în Anglia. Inelele, pe care le vindeam cu două-trei lire bucata, aveau pietre semipreţioase şi erau realizate manual. Am reuşit să iau un credit, cu care am cumpărat câteva diamante. Astfel, următorul inel l-am dat cu 100 de lire, apoi cu 200 de lire, cu 500 de lire şi tot aşa”, îşi povesteşte Laurence fascinanta poveste. În 1960 avea deja două magazine în cartierul londonez Hatton Garden, dar Laurence voia mai mult, voia totul. “M-am dus în Australia şi în Singapore, acolo piaţa diamantelor era mai interesantă şi mai mobilă decât în Anglia. De altfel, în Singapore au cumpărat de la mine prinţul şi prinţesa Bruneiului. În anii 70, au apărut arabii cu petrodolarii lor. Cereau diamante tot mai mari, nu conta preţul. Eu eram acolo, ştiam cum să le modelez, astfel că în scurt timp am ajuns furnizorul favorit al tuturor familiilor regale din Orient”.
Şi-a căutat rudele din România
Cumpătat în investiţii şi cu mare fler la achiziţii, Laurence a devenit unul dintre cei mai mari dealeri de diamante. În 2012, Graff figurează în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere de 2,6 miliarde de dolari, fiind supranumit “regele diamantelor”.
Rebeca, mama lui Laurence Graff, plecată în 1935 din Botoşani la Londra pentru un trai mai bun, s-a bucurat din plin de realizările fiului. Ea a murit în 2008, la 98 de ani, iar în ultimii ani de viaţă a încercat să dea de urma rudelor rămase în România. În 2005, nepoata Rebecăi, Madeline, posta un anunţ pe internet: “Caut rudele din Botoşani, România, ale bunicii mele, Rebeca Segal, şi ale fratelui ei, Jean Segal”.
Din păcate, la Botoşani nu a mai rămas nici o urmă a familiei Rebecăi. Mai trăiesc, ce-i drept, două bătrâne cu numele Segal, care regretă enorm că nu sunt rude cu puştiul care şi-a început cariera spălând podele şi toalete, pentru ca astăzi să ajungă al 464-lea miliardar al planetei.
Are case în toată lumea, iaht, avion şi podgorie în Africa de Sud
Cu o avere de 2,6 miliarde de dolari, Laurence îşi poate permite orice fantezie. El şi soţia sa, franţuzoaica Anne-Marie, au cinci proprietăţi în Gstaad (Elveţia), Londra (Anglia), New York (SUA), Cap Ferrat (Franţa) şi Africa de Sud. De asemenea, familia Graff e proprietara unui iaht, Space, de 15 milioane de dolari, a unui avion Global Express XRS, dar şi a unei podgorii şi a unei crame în Stellenbosch (Africa de Sud). Laurence deţine şi o colecţie de artă modernă şi contemporană estimată la 250 de milioane de dolari. În 2009, Laurence şi Anne-Marie, care au doi băieţi, au fost la un pas să se despartă atunci când presa a relatat despre infidelitatea lui Laurence, care are o fetiţă cu amanta. S-a speculat că divorţul dintre cei doi, dacă ar fi avut loc, ar fi fost cel mai costisitor din istoria Marii Britanii – Anne-Marie ar fi încasat un miliard de dolari de la soţul ei! Până la urmă, cei doi s-au împăcat.
1.000.000 de dolari în memoria mamei
Legătura dintre Laurence şi mama sa a fost atât de strânsă, încât, după moartea acesteia, în 2008, a fondat în memoria ei o instituţie de caritate pentru ajutorarea copiilor săraci din Africa. Graff a donat un milion de dolari în amintirea Rebecăi şi a declarat emoţionat: “Mama mi-a supravegheat fiecare pas pe care l-am făcut în viaţă. Fără sfaturile ei, aş fi luat-o poate pe alt drum”.
Sultanul Bruneiului, client din 1974
Compania fondată în 1960 de Laurence, “Graff diamonds”, deţine 32 de magazine în întreaga lume, dar şi 51 de procente din “South African Diamond Corporation”, o societate sud-africană de exploatare a diamantelor, cu birouri în Johannesburg, Anvers, Mauritius şi Botswana. Principalul client al lui Graff este sultanul Bruneiului, Hassanal Bolkiah, cu o avere estimată la 20 de miliarde de dolari, care cumpără diamante de la acesta încă din 1974. Alţi clienţi fideli ai lui Laurence au fost, de-a lungul timpului, Elizabeth Taylor, căreia i-a furnizat bijuteriile pe care le-a purtat în celebrul film “Cleopatra”, Oprah Winfrey, Arnold Schwarzenegger, Denzel Washington şi Victoria Beckham.
A cumpărat cu 46.000.000 de dolari cea mai scumpă bijuterie din lume
Laurence deţine o colecţie impresionantă de diamante. Printre acestea se numără unul roz, pe care Graff şi l-a adjudecat la o licitaţie cu 46 de milioane de dolari, cea mai mare sumă plătită vreodată pentru o piatră preţioasă.
În noiembrie 2010, la o licitaţie organizată de Casa Sothebys la Geneva, Graff a plusat până la 46 de milioane de dolari pentru un diamant roz de 24,78 carate, montat într-un inel de argint, căruia i-a dat numele său, “The G r a f f pink fancy diamond”. Acesta a întregit o colecţie personală din care mai face parte o altă bijuterie rară, diamantul Wittelsbach, pe care şi l-a adjudecat, în 2008, cu 24,3 milioane de dolari. E o piatră care a stat pe mâna multor regi, printre care Filip al IV-lea al Spaniei, care a dăruit-o apoi fiicei lui, Infanta Margarita Teresa, în 1664. Asta nu l-a împiedicat pe Graff să şlefuiască diamantul, pentru o claritate mai mare, reducându- l de la 35,56 carate la 31,06 carate, fapt care i-a atras critici. “E ca şi cum ai încerca să micşorezi tabloul Mona Lisei”, a fost ironizat Graff, care a dat însă o lovitură de maestru. Specialiştii estimează că diamantul reşlefuit de Laurence valorează mai mult decât înainte să fi intrat pe mâna maestrului. Un alt diamant din colecţia lui Graff este “Lesotho promise”, de 603 carate, cumpărat în 2006 cu 12,4 milioane de dolari.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!