Un programator de calculatoare, Sam, este transportat în interiorul unei realităţi virtuale, numite Grid, unde interacţionează cu diferite programe, având ca aliat “Cercul de foc” (“Light Cycle”), o motocicletă din viitor, în încercarea sa de a se întoarce în lumea reală. Surpriza apare atunci când, aproape ucis, Sam este dus la tatăl său, Kevin Flynn, dispărut în urmă cu 20 de ani şi află că tocmai cel care i-a dat viaţă a creat acel sistem.
Aceasta e, pe scurt, povestea care se pare că l-a cucerit pe regele Iordaniei, Abdullah al IIlea – un împătimit al motoarelor puternice, al maşinilor elegante, dar şi al exemplarelor de muzeu – şi l-a determinat să facă o achiziţie spectaculoasă, pentru a o expune la loc de cinste în muzeul automobilelor în capitala Iordaniei, Amman.
Acest muzeu a fost deschis în memoria tatălui lui Abdullah, regele Hussein, decedat în 1999, şi el un pasionat al motoarelor. “Light Cycle”, motocicleta cu seria 000 din “Tron: Moştenirea”, cu lumină albastră şi siglă pe caroserie, este evaluată la circa 100.000 de dolari.
Au mai fost scoase pe piaţă 5 copii ale sale, de stradă, cu numere de serie de la 001 până la 005, care pornesc de la 35.000 de dolari, în funcţie de dotări şi au nuanţe de culoare diferite.
Recomandări
Cum văd oamenii de pe strada Viselor din Gulia, Dâmbovița, duelul dintre Nicușor Dan și George Simion: „Speranța ar fi să iasă președinte și să dea țara peste cap!” I VIDEO
Iată ce mai expune Muzeul Regal!

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
„Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu'!” George Simion, derapaj inadmisibil în direct, la PRO TV, la adresa lui Nicușor Dan. Cuvintele candidatului la prezidențiale au stârnit un val de revoltă
Libertateapentrufemei.ro
Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Adevarul.ro
Ce se întâmplă cu corpul tău dacă oprești Wi-Fi-ul noaptea timp de 7 zile. Răspunsul medicilor te va surprinde
Elle.ro
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Unica.ro
George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România!
Observatornews.ro
Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
HOROSCOP
Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel