Susţinute de numeroşi suporteri veniţi din ţară, fetele pregătite de Octavian Bellu şi Mariana Bitang au dovedit ieri, la Sofia, că formează o echipă adevărată. Şi deşi au început concursul la aparatele cele mai dificile, fetele şi-au stăpânit emoţiile, evoluând aşa cum promiseseră. Iar dacă Larisa Iordache a obţinut cea mai mare notă, pentru gimnastele noastre, la sărituri (14,866), la paralele cel mai bine a punctat Diana Bulimar (14,133). Cum nici mezinele nu s-au lăsat mai prejos – Ştefania Stănilă şi Silvia Zarzu au luat 14,666, respectiv 14,633 la sărituri -, după două rotaţii România se instalase deja pe prima poziţie, cu un avans liniştitor.
Bârna a făcut diferenţa
A doua parte a concursului s-a transformat într-o defilare pentru gimnastele noastre. Iar dacă Iordache (14,700) şi Bulimar (14,533) erau cunoscute drept specialiste la bârnă, evoluţia Andreei Munteanu a depăşit orice aşteptare, ea fiind notată cu 14,933. Graţie acestor note, România s-a detaşat clar în clasament faţă de Marea Britanie şi Rusia. Cu mai bine de trei puncte avans, fetele n-au riscat inutil la sol, iar evoluţiile lor exacte au adus echipei noastre cel de-al 7-lea titlu european (precedentele au fost obţinute în 1994, 1996, 1998, 2004, 2008 şi 2012), un record pentru Europenele de gimnastică, în condiţiile în care Rusia are doar trei, iar Italia, unul. Medalia de aur de ieri se adaugă celor două câştigate de echipă în întrecerea junioarelor (bronz) şi Laura Jurcă (argint la individual compus). Astăzi, de la ora 15.00 (în direct la TVR 2), la Sofia se vor desfăşura finalele pe aparate. Larisa Iordache va concura la toate patru, iar la sol în lupta pentru medalii va intra şi Diana Bulimar.
7 titluri europene a cucerit România în concursul pe echipe

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
Viva.ro
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
ULTIMA ORĂ  Iubitul Danielei Nane, dus de urgență la spital, după ce a fost obligat să sară de la înălțime. POLIȚIA a deschis o anchetă
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ Iubitul Danielei Nane, dus de urgență la spital, după ce a fost obligat să sară de la înălțime. POLIȚIA a deschis o anchetă
Fenomenele stranii petrecute în Cheile Cibului. Toți oamenii din sat și-au împodobit casele cu cruci și icoane
Adevarul.ro
Fenomenele stranii petrecute în Cheile Cibului. Toți oamenii din sat și-au împodobit casele cu cruci și icoane
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Elle.ro
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Încă se mai găsesc case la prețul unei cafele în Italia. Orașul care vinde locuințe cu 1 euro, cu o singură condiție
Observatornews.ro
Încă se mai găsesc case la prețul unei cafele în Italia. Orașul care vinde locuințe cu 1 euro, cu o singură condiție
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale
HOROSCOP
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI