Aflate in criza de puncte, UTA si Poli Iasi s-au angajat intr-o disputa incalcita, fara nici o legatura cu fotbalul.

Singura faza notabila a primei reprize i-a apartinut lui M. Ilie (30), insa varful ‘Batranei Doamne’ a tras pe langa, dupa ce reusise sa-l dribleze pe portarul Branet.

Dupa pauza s-a jucat cu aceeasi viteza, meciul capatand accente dramatice doar in ultimul sfert de ora. Semnalul l-a dat ‘rezerva’ Buta (76), care a reusit performanta de a lovi de doua ori bara in aceeasi faza.

Gazdele au dominat finalul, dar degeaba

A fost semnalul declansarii unor atacuri furibunde ale gazdelor, dar fara orizont.

Finalul a consfintit o remiza echitabila intr-o partida a disperarii, jucata cu prea multa frica de un eventual esec.

Ionut Popa: „Meritam sa invingem”

‘Am evoluat slab in prima repriza, dar in a doua am revenit, am pus presiune, dar nu am marcat. Este totusi greu sa invingi cand ai 12 accidentati si un singur varf valid, iar acesta nici el intr-o forma extraordinara’, a punctat Marin Barbu, antrenorul ‘Batranei Doamne’. Dincolo, antrenorul Politehnicii Iasi, Ionut Popa, a declarat: ‘Trebuia sa castigam, numai noua ni se intampla ca intr-o faza sa avem doua bare sau sa pierdem in ultimele minute, asa cum am patit de atatea ori’.

UTA 0 : 0 Poli Iasi

40. Hutan 5
16. Chita 5
6. D. Chirita 5
29. Pascovici 5
25. I. Balan 5,5
15. Hora 5,5
18. Todea 5
19. Drida 5
3. Vasiljevici 5,5
11. M. Ilie 5
22. Roszel
Antrenor: Marin Barbu
Schimbari: Roszel (14 Hidisan 5), Drida (67 Frasineanu 5), M. Ilie (71 Edson 5).

1.Branet 6
19. Homei 5,5
23. Ad. Ilie 6
30. R. Ciobanu 6
28. L. Munteanu 5
25. Milea 5
11. Mijin 5,5
21. Naidin 5
8. Paruolo 5
5. Bakovici 4
10. Silvasan 5
Antrenor: Ionut Popa
Schimbari: Bakovici (46 Buta 6), R. Ciobanu (73 Onut 6), Silvasan (86 Cernoch).

Au arbitrat:  Mugurel Draganescu (Breaza) 6 ? Gero Szabo (Cluj-Napoca) 6,5, Traian Marchis (Baia Mare) 6,5.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
S-a aflat motivul real pentru care asistenta de la UPU Constanţa și-a luat viața. Ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și fostul soț, tatăl fetiței lor de trei ani. Mărturia unei apropiate a tinerei: "Pitica mea...".
Viva.ro

Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Libertateapentrufemei.ro
Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Produsul pe care Lidl îl bagă la ofertă de sâmbătă, 11 ianuarie. Are un super preț la raft, iar acum oricine și-l poate permite
FANATIK.RO
Produsul pe care Lidl îl bagă la ofertă de sâmbătă, 11 ianuarie. Are un super preț la raft, iar acum oricine și-l poate permite
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Ce este "mountain wave", fenomenul extrem de periculos care alimentează incendiile din Los Angeles
Observatornews.ro
Ce este "mountain wave", fenomenul extrem de periculos care alimentează incendiile din Los Angeles
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor
HOROSCOP
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI