Preşedintele Traian Băsescu, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şi ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, sunt cei care reprezintă România la evenimentul care are loc în aceste zile, în Ţara Galilor.
Printre participanţii la summit se numără preşedintele SUA, Barack Obama, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, Herman van Rompuy, dar şi preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, care s-a pronunţat recent pentru reluarea procesului de apropiere la NATO a ţării sale.
Pentru prima oară în istorie, Republica Moldova are statutul de invitat la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din ţările alianţei. Printre temele abordate la summit fac parte situaţia explozivă din Ucraina, precum şi crizele create de gruparea Statul Islamic în Irak şi în Siria, a căror ameninţare e tot mai presantă. Iar în contexul problemelor din Ucraina, România cere avioane pentru poliţie aeriană, nave la Marea Neagră şi un comandament pe teritoriul său.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
Știrileprotv.ro
Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro

Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Stațiunea din România care i-a înnebunit pe străini. Locul e spectaculos și a apărut pe Netflix, dar puțini români știu de el
FANATIK.RO

Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO

Orașul din România căruia comuniștii i-au schimbat numele pentru că “era prea țărănesc”. Se află într-una dintre cele mai bune zone al țării, iar astăzi are zeci de mii de locuitori

Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Unica.ro

Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Financiarul.ro
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Reacţia unei turiste străine care vede pentru prima dată o luptă între gladiatori, în România: "Sunt impresionată"
Observatornews.ro
Reacţia unei turiste străine care vede pentru prima dată o luptă între gladiatori, în România: "Sunt impresionată"
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI