În noaptea dintre ani, trenurile de metrou vor ajunge în staţii la intervale de 10 minute la miezul nopţii şi de 20 de minute, până la cinci dimineaţa. Apoi, până pe 4 ianuarie, bucureştenii vor avea mai puţin de aşteptat pe peroane pentru că trenurile vor circula la nouă minute distanţă, pe toate cele patru magistrale, potrivit digi24.ro.
Şi celelalte mijloace de transport în comun circulă în noaptea de Revelion. Autobuzele RATB de pe 16 linii şi tramvaiele 1 şi 41 vor asigura legătura între centrul Capitalei şi cele şase sectoare şi vor circula la intervale de 40, respectiv 30 de minute. Iar în primele două zile din an, va fi ca într-o zi de duminică.

Programul Metrorex

  • între 24:00 şi 1:00 – din 10 în 10 minute
  • între 1:00 şi 5:00 – din 20 în 20 minute

Programul RATB

  • 16 linii autobuz, interval 40 minute
  • tramvaiele 1 şi 41, interval 30 minute

Farmacii deschise non-stop

  • patru în Sectorul 1
  • două în Sectorul 2
  • trei în Sectorul 4
  • una în Sectorul 5
  • două în Sectorul 6

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Așa ai ajuns cine ai ajuns! Că te-am luat cu câteva clase... Nici ca măturător nu puteai să te angajezi” Anamaria Prodan, replică dură pentru Laurenţiu Reghecampf. Dezvăluirile EXCLUSIVE făcute de celebra impresară
Unica.ro

Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Viva.ro

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Adevarul.ro

Sorana Cîrstea, imagini de vis din vacanța din Veneția petrecută alături de iubitul ei, Alexandru Ion Țiriac. Cum a fost surprinsă sportiva. FOTO
Elle.ro

Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"

Un poștaș concediat pentru că a lovit un client cu pumnul în față a primit o despăgubire de peste 5.000 € de la angajator
Observatornews.ro
Un poștaș concediat pentru că a lovit un client cu pumnul în față a primit o despăgubire de peste 5.000 € de la angajator
Horoscop 10 aprilie 2025. Vărsătorii pot transforma experiențele acumulate într-un tezaur, pe care-l vor putea converti în diverse beneficii
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI