Chiar dacă a semnat o înţelegere pe un an şi jumătate cu ciprioţii de la Anorthosis Famagusta, unde este remunerat cu 400.000 de euro pe sezon, Eugen Trică regretă transferul de la campioana României şi nu exclude o revenire înaintea terminării contractului actual.
“Le mulţumesc suporterilor de la Cluj că mă regretă, perioada petrecută acolo a fost cea mai bună din cariera mea. Vreau să revin în Gruia! Mă simt bine în Cipru, dar îmi pare rău că am plecat de la CFR. Îl aştept pe domnul preşedinte Mureşan cu oferta, m-aş întoarce cu drag la Cluj. Oricând, chiar şi mâine aş veni înapoi, aştept doar un telefon şi mă urc în avion. Îmi e dor de atmosfera de acolo, de publicul minunat care e la Cluj”, a declarat cel alintat “Jose”.
Cum, în momentul de faţă, “ceferiştii” nu au un lider în teren, iar cel care putea ridica astfel de pretenţii, căpitanul Cadu, s-a accidentat destul de serios, Trică ar putea reveni la Cluj înainte de expirarea contractului, scadent în vara anului 2010. Repatrierea mijlocaşului i-ar putea costa pe clujeni o sumă similară cu cea pentru care s-au despărţit de el, în jurul a 200.000 de euro.
Uhrin plânge după român
Antrenorul Duşan Uhrin (foto) nu a fost încântat că s-a renunţat extrem de uşor la Trică. “Eugen e un jucător foarte bun, o piesă importantă în jocul CFR-ului. Îmi pare rău că a plecat, dar nu mai am ce face acum, trebuie să lucrez cu lotul pe care îl am la dispoziţie”, s-a lamentat cehul.
Mijlocaşul Dani l-a completat pe tehnician: “Ne lipseşte Trică, un jucător foarte valoros. Eugen era determinant şi pentru cţziunea vestiarului”. Căpitanul Cadu este de aceeaşi părere: “Plecarea lui Trică a fost cu siguranţă o pierdere pentru noi, i-am simţit lipsa.
Mediator pentru străini
Trică era nu doar un fotbalist valoros, ci şi un liant între jucătorii de diverse naţionalităţi din lotul CFR-ului, fiind cunoscută firea jovială a olteanului.
După plecarea sa şi odată cu transferul unui număr mare de jucători argentinieni, conducerea a constatat că în sânul echipei s-au format mai multe “bisericuţe”: argentinienii, portughezii şi ceilalţi.
“Când eram eu la echipă erau probleme între portughezi şi argentinieni, dar încercam să aplanez orice conflict. Nici eu nu mă aveam atât de bine cu argentinienii, ei sunt mai orgolioşi, mai cu nasul pe sus”, şi-a amintit Eugen Trică.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!