SCRISOAREA preşedinţilor celor două camere

„Vă rugăm să constataţi că prevederile în vigoare la data declanşării procedurii prezentului referendum erau cele ale Legii 3/2000, aşa cum a fost modificată de OUG nr. 41/2012. Legea aplicabilă procedurii de desfăşurare a referendumului este, în opinia noastră, cea de la data declanşării procedurii. Aplicarea unor prevederi legale intrate în vigoare ulterior declanşării procedurii referendumului este contrară dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României privind neretroactivitatea legii”, scrie în sesizarea trimisă la Curtea Constituţională de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.
Ei cer CCR să „solicite toate informaţiile suplimentare pe care le vom detalia mai jos de la Biroul Electoral Central, Institutul Naţional de Statistică, Autoritatea Electorala Permanenta, Casa naţională de asigurări de sănătate şi orice alta instituţie a statului care ar putea atesta numărul real al populaţiei României”.
În plus, preşedinţii celor două Camere reclamă strategia PDL şi a lui Traian Băsescu la referendum. „Boicotarea referendumului de către Partidul Democrat Liberal, nu doar prin declaraţii publice, ci prin acţiuni concrete, de natură să împiedice exercitarea de către cetăţeni a dreptului de vot a afectat în mod decisiv exprimarea voinţei suverane a poporului, în conformitate cu art. 2 din Constituţie”, se arată în sesizarea trimisă către CCR.

Rusia blochează exporturile de petrol ale Kazahstanului, România ar putea fi afectată
Recomandări
Rusia blochează exporturile de petrol ale Kazahstanului, România ar putea fi afectată

Ce urmează

Până la ora 14.00, la Curtea Constituţională sunt verificate documentele primite de la BEC.
Documentele cu rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie privind demiterea preşedintelui au ajuns de la Biroul Electoral Central la Curtea Constituţională. La ora 14, CCR începe dezbaterea pre REFERENDUM 2012.

REZULTATELE FINALE ANUNŢATE DE BEC

Participarea la referendum a fost de 46,24%; dintre alegători, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, iar 11,15% s-au pronunţat împotrivă,  a anunţat Biroul Electoral Central în această dimineaţă, ânainte ca datele să fie trimise la Curte
Din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, de 18.292.464, au participat la referendum 8.459.053, adică 46,24%.
Curtea Constituţională este instituţia care validează sau invalidează rezultatele referendumului de demitere a preşedintelui României.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Operațiile estetice l-au transformat total! Fernando Colunga, actorul din "Esmeralda", e de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate la 57 de ani / FOTO
Unica.ro
Operațiile estetice l-au transformat total! Fernando Colunga, actorul din "Esmeralda", e de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate la 57 de ani / FOTO
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Viva.ro
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
Libertateapentrufemei.ro
Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
Dialog halucinant între un polițist și un șofer: „Sunt o ființă umană și trăiesc în trup. Vă dau datele persoanei fictive comerciale”
Adevarul.ro
Dialog halucinant între un polițist și un șofer: „Sunt o ființă umană și trăiesc în trup. Vă dau datele persoanei fictive comerciale”
Anunțul făcut de Diana Dumitrescu după 6 ani de căsătorie cu Alin Buroi, cu care are un băiețel. Ce a mărturisit actrița: „Avem momente când nu ne vorbim, este ceva…”
Elle.ro
Anunțul făcut de Diana Dumitrescu după 6 ani de căsătorie cu Alin Buroi, cu care are un băiețel. Ce a mărturisit actrița: „Avem momente când nu ne vorbim, este ceva…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Medicii încearcă să reconstruiască chipul salvamontistului sfâşiat de urs. Oamenii încă se tem, deşi bestia a fost ucisă
Observatornews.ro
Medicii încearcă să reconstruiască chipul salvamontistului sfâşiat de urs. Oamenii încă se tem, deşi bestia a fost ucisă
Horoscop 1 aprilie 2025. Capricornii sunt mai înclinați către plăceri, ceea ce poate fi un lucru bun, pentru că îi îndeamnă să facă ceea ce le place
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2025. Capricornii sunt mai înclinați către plăceri, ceea ce poate fi un lucru bun, pentru că îi îndeamnă să facă ceea ce le place

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI