Anunţul a fost făcut chiar de către fiul actorului.
Una dintre cele mai mari realizări ale lui Richard Attenborough a fost filmul dedicat lui Mahatma Gandhi, pentru care a câştigat un premiu Oscar pentru cel mai bun regizor.
Însă el a devenit celebru şi prin rolurile sale, printre care se numără cel al proprietarului parcului tematic din „Jurassic Park”.
Richard Samuel Attenborough s-a născut pe 29 august 1923, în Cambridge, Marea Britanie. A primit titlul de cavaler al Ordinului Marii Britanii, în 1976, şi pe cel de baron în iunie 1993.
Tatăl său, Frederick, a fost profesor universitar, iar mama sa s-a aflat printre cei care au denunţat dictatura lui Francisco Franco şi i-au ajutat pe refugiaţii spanioli.
Attenborough, care îşi dorea să fie actor încă de la vârsta de patru ani, a obţinut o bursă la Royal Academy of Dramatic Art în 1941. În acelaşi an a debutat pe scena de teatru londoneză (West End), iar, în 1942, a jucat primul său rol într-un film, “”Mai presus de toate/ In Which We Serve”, de Noel Coward.
Ulterior s-a alăturat Royal Air Force (Forţele aeriene britanice), devenind pilot, iar, în 1944, a făcut voluntariat pentru o unitate de filmare care activa în Germania.
Attenborough a jucat multe roluri de oameni slabi şi neadaptaţi, după cel de-Al Doilea Război Mondial, în filme precum „Brighton Rock”, „Şedinţă de spiritism într-o după-amiază ploioasă/ Seance on a Wet Afternoon” şi „10 Rillington Place”.
Şi-a construit, de asemenea, o prestigioasă carieră în teatrul şi cinema-ul britanic.
Cel de-al cincilea film pe care l-a regizat, “”Gandhi”, lansat în 1982, l-a impus în lumea personalităţilor cinematografiei britanice şi i-a adus numeroase premii, precum opt Oscaruri, printre care cel pentru cel mai bun regizor şi cel pentru cel mai bun lungmetraj (în calitate de producător). Acelaşi film i-a adus un Glob de Aur pentru cea mai bună regie şi două premii BAFTA.
Richard Attenborough a câştigat numeroase premii pentru întreaga activitate – BAFTA (1983), BIFA (1992), cel al Chicago International Film Festival, cel al Academiei de Film Europene (Award of Merit).
Pentru multe roluri ale sale, Richard Attenborough a fost nominalizat la premii prestigioase şi a şi obţinut multe dintre acestea, printre care Globul de Aur pentru interpretările din „Doctor Dolittle” (1967) şi „Canoniera de pe Yangtze/ The Sand Pebbles” (1966).
De asemenea, era un aprig om de afaceri, activând în domeniul televiziunii şi radioului britanic, şi era implicat în multe activităţi caritabile.
O parte dintre profiturile obţinute de acesta din filmul „Ghandi” au fost donate Organizaţiei Salvaţi Copiii.
 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
De ce nu e bine să ții prelungitorul lângă fereastră. Greșeala pe care multe persoane o fac
FANATIK.RO
De ce nu e bine să ții prelungitorul lângă fereastră. Greșeala pe care multe persoane o fac
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cod galben de ninsori şi viscol în zone din 13 judeţe. Unde se va depune strat consistent de zăpadă, în următoarele ore
Observatornews.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în zone din 13 judeţe. Unde se va depune strat consistent de zăpadă, în următoarele ore
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI