A fost abuzată sexual
În plus, Rita Ora susţine că îşi dorea de mică să devină cântăreaţă. A studiat drama la Şcoala de actorie, din Londra, iar la 16 ani aceasta a început să lucreze într-un magazin de pantofi. Rita vorbeşte deschis în paginile cărţii şi despre viaţa ei sexuală şi sentimentală, mărturisind că la vârsta de 14 ani a avut primul prieten, care avea 24 de ani, şi era foarte încântată că un bărbat îi acorda atenţie, însă acesta a abuzat-o sexual. Ea susţine, în mod surprinzător, că acest lucru nu a marcat-o, ci a făcut-o mai puternică, pentru că a înţeles că un bărbat se poartă frumos şi îţi acordă atenţie doar pentru că te vrea în patul lui. Dezvăluirile Ritei Ora vin chiar în momentul în care Europa se confruntă cu un val uriaş de migranţi, ieri având loc la Bruxelles un summit pe această temă, la care a participat şi România.
Proteste promigranţi
Totodată, la Londra au avut loc weekendul trecut scene violente la un miting prorefugiaţi. Protestatarii au devenit violenţi în momentul în care forţele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene. Furioşi, aceştia au rupt cordonul poliţiei, după care s-au refugiat într-o staţie de tren. Oamenii spun că au ieşit în stradă pentru a cere autorităţilor condiţii mai bune de trai pentru sutele de mii de oameni care fug din propriile ţări, din cauza conflictelor armate. Astfel de proteste au avut loc şi în Austria, şi în Germania. La Graz, mii de oameni au mărşăluit prin centrul oraşului şi au cerut autorităţilor să schimbe legea prin care se acordă azil, pe care o consideră prea restrictivă.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!