Caio Rodrigues Rego are 62 de ani şi de la 30 trăieşte pe o insulă pustie, ce aparţine Braziliei. E vorba despre Ilha dos Gatos (Insula Pisicilor), în sud-estul coastelor statului, unde Caio a ajuns în urmă cu 32 de ani, sătul de aglomeraţia din oraşul natal, Sao Paolo. Porţiunea de uscat îi aparţinea lui Richard Aldricht şi îi fusese făcută cadou de vărul său, nimeni altul decât milionarul american Nelson Rockefeller, în 1950. La rândul său, omul de afaceri o primise în dar de la preşedintele brazilian de la acea vreme, în semn de recunoştinţă pentru relaţiile bune cu ţara sa. De când Aldricht a devenit proprietar, a desemnat aici un îngrijitor care însă a murit în 1982, motiv pentru care insula a fost lăsată în paragină. În 1983, Caio, care lucra într-o alimentară cu mâncare organică, a aflat povestea bucăţii de pământ din Oceanul Atlantic de la un furnizor şi, fără să mai stea pe gânduri, şi-a făcut bagajul şi a plecat, lăsând în urmă Sao Paolo, soţia şi pe cei trei copii. Omul se gospodăreşte singur şi susţine că nu se simte singur deloc. Pescuieşte ca să se hrănească, a săpat un puţ pentru apă proaspătă, iar pentru curent foloseşte un generator pe bază de benzină.

Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu
Recomandări
Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu

De unde vine numele insulei?

La începutul secoului XX, guvernul brazilian a vrut să pună capăt invaziei de şobolani de pe insulă. Au fost trimise aici sute de pisici, pentru a combate “plaga”, dar populaţia lor a crescut alarmant. La scurt timp însă, o molimă a ucis toate animalele.
Foto, AICI

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Hotelul “fantomă” de 150 de etaje și 3000 de camere în care nu s-a cazat niciun turist. Se află într-o țară unde puțini au curaj să ajungă
FANATIK.RO
Hotelul “fantomă” de 150 de etaje și 3000 de camere în care nu s-a cazat niciun turist. Se află într-o țară unde puțini au curaj să ajungă
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţin. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Observatornews.ro
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţin. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI