Cât de mare e cel mai mare penis din lume?
Acum un an şi jumătate, în sat au ajuns nişte străini – unul era sigur englez, despre celălalt Ion spune că nu şi-a dat seama ce limbă vorbea, iar un al treilea traducea. Strănii au spus că fac o cercetare internaţională, că fac măsurători prin sondaj şi că au ajuns şi în satul lor.
„Le-ar cam fi ars de glume după ce mi-au luat Făcăleţul la întrebări” – spune Ion, „dar acu’ nici eu nu mai sunt vreun puşti şi le-am zis: Mă, io cu penisu’ ăsta al meu sau cum îi ziceţi voi bat cuie şi sparg lemne, veţi sa vă încing spinările cu el? Râdeam, dar ce-o fi zis, că acu face nebunu’ cu p..la mare vreo trăznaie..Şi n-au mai făcut aşa pe deştepţii”
Ion Hiugidichea uitase cu totul de măsurătorile străinilor până acum 3 zile, când a primit o scrisoare în engleză. Nu vorbeşte el perfect limba, dar înţelege destul de mult de când umblă pe interent. „Congraciuleişons, iu ar dă men uit dă bigăst pinis în dă uorld sau nu ştiu exact cum mama naibii scria, dar cică am ăl mai mare ştromeleag de pe planetă”, ne-a spus Ion. Ce-a făcut când a aflat? „Păi în prima zi, nimic, nu luasem încă banii pe o lucrare şi mă făceam de rahat în sat, că toţi ar fi zis că trebe să-i cinstesc. Prostu’ ăla de Sandu a râs, că cică „na, mă, de ce te-au lăsat toate muierile, că le bagi în chinurile facerii noapte de noapte! Acu o să te ştie tot mapamondu'” Auzi la el!”
Pe hârtia primită de Ion scrie că penisul lui, care măsoară 38,8 centimetri când e erect, e cel mai mare penis din lume.
Cum s-a decis cine e bărbatul cu cel mai mare penis din lume
Potrivit Agenţiei AF, cercetarea a durat mai bine de 3 ani, iar studiul a fost realizat de un grup de cercetători de la universităţi din 5 ţări pe un total de 85 milioane de subiecţi de pe tot Pământul. Zeci de mii de voluntari din toată lumea au participat la colectarea datelor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro