Vasile Partenie, din Cozmeşti, Iaşi, a plecat în luna aprilie în Libia, urmând să lucreze timp de 10 luni în amenajări interioare în Tripoli. La plecare, i s-a spus că va avea salariu de 1.000 de euro, masa şi cazarea asigurate. Familia ştie că acesta a plecat împreună cu alţi nouă români, însă de ceva vreme nu mai ştie nimic de el, nici de ceilalţi.
În ultimele mesaje trimise familiei, Partenie a apucat să le spună că patronii i-au luat actele şi că nici el, nici colegii săi români nu cunosc limba, aşa că nu se pot înţelege cu nimeni. “Mi-a trimis cinci sute de euro, cam la o lună şi jumătate, două şi mi-a spus: «Ai grijă cum îi cheltuieşti, că s-au putea să fie ultimii, ăştia sunt parşivi»”, ne-a declarat Luminiţa Partenie, soţia bărbatului.
MAE încearcă să ia legătura cu el
Rudele sunt îngrijorate şi nu ştiu cui să ceară ajutorul, mai ales că Libia este în mijlocul unui război civil, după înlăturarea de la putere a dictatorului Muammar al-Gaddafi, în 2011. Contactaţi de Libertatea, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe au declarat că au fost informaţi despre situaţia lui Partenie şi că încearcă să ia legătura cu el pentru a rezolva această situaţie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro