După o carieră fulminantă în modelling, unde şi-a adjudecat numeroase titluri de miss, printre care şi pe cel de Miss World România în 2010, Lavinia Postolache s-a transformat şi într-o actriţă de succes.
La scurt timp după ce s-a mutat la Hollywood, în California, în anul 2010, piteşteanca de 26 de ani a atras imediat atenţia producătorului şi regizorului William Norton, care i-a dat astfel ocazia să joace în primul ei film, “Culori false“, unde are un rol principal şi care urmează să fie lansat anul acesta pe ecrane.

Trage să ajungă la Tarantino

Dând dovadă de talent, superba româncă a mai prins rapid roluri în alte două filme: “Clew“, ce a fost lansat anul acesta în februarie, şi thrillerul “Emma“, ce urmează să apară pe ecrane pe 10 decembrie.
Ea a urmat cursurile de actorie de la Academia de film din New York, iar în trecut a prezentat pentru Cătălin Botezatu şi Irina Schrotter. Lavinia a urcat pe podium şi pentru marii designeri internaţionali, printre care Giorgio Armani.
Acum, de când a dat modellingul pe actorie, Lavinia şi-a schimbat şi targeturile: bruneta mărturiseşte că i-ar plăcea să ajungă să lucreze cu Martin Scorsese, Guy Ritchie sau Quentin Tarantino.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Schimbare uriașă în supermarketurile din România. Vor funcționa diferit din 2025
FANATIK.RO
Schimbare uriașă în supermarketurile din România. Vor funcționa diferit din 2025
Cosmin Seleși face praf o destinație de vacanță aleasă de mulți români! Mărturia lui e cutremurătoare! 'Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!' Prezentatorul TV a făcut publice toate detaliile! 'De ce nu spune nimeni?'

Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
Observatornews.ro
Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează
HOROSCOP
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI