România a ratat şansa de a lua o opţiune serioasă de calificare încă de la meciul tur din Uruguay. Rămânem însă favoriţi pentru ocupa ultimul loc la Cupa Mondială. „Stejarii” au avut 9-0, 14-5 la pauză, apoi 21-11 în repriza a doua, însă sud-americanii au revenit de fiecare dată. Pentru echipa lui Steve McDowell şi Romeo Gontineac au reuşit eseuri prin „francezii” Alexandru Manta, linia a treia de la Lyon (min. 39), şi Bogdan Bălan, pilierul aceleiaşi echipe de club (min. 60), iar Dănuţ Dumbravă, mijlocaşul la deschidere de la Steaua şi transformeur-ul României a înscris din trei penalităţi şi o transformare.
La Montevideo au fost 34°C
Conform rugby.ro, în meciul disputat pe o temperatură de 34 de grade Celsius (!), „stejarii” au contat prin „pătrunderile lui Manta şi precizia lui Dumbravă din debutul jocului”, au dovedit „forţa de a marca eseu cu înaintarea”, dar au fost şi destule puncte nevralgice: „tuşe pierdute sau baloane scăpate în propriul „22””. Site-ul oficial al federaţiei a semnalat şi „deciziile uneori mai greu de înţeles ale arbitrului Lawrence din Africa de Sud”. Una peste alta, totul se decide în returul de la Bucureşti, programat pe stadionul de rugby „Arcul de Triumf”, pe 27 noiembrie. În cazul în care vorm merge la Cupa Mondială din Noua Zeelandă, „stejarii” vor fi repartizaţi în Grupa B, alături de Anglia, Argentina, Scoţia şi Georgia.
România, prezentă la toate ediţiile Cupei Mondiale
„Stejarii” au fost prezenţi la toate Cupele Mondiale, 7 la număr, prima fiind găzduită în 1987. Românii mai disputaseră două partide cu Uruguay-ul, la IRB Nations Cup, de la Bucureşti, câştigând cu 10-6 în 2008 şi cu 17-11 în 2009, rezultate ce ar aduce calificarea, dacă vor fi repetate peste două săptămâni. La ultima partidă, marcatorii noştri au fost Manta şi Vlaicu, câte un eseu, iar Vlaicu înscria dintr-o lovitură de pedeapsă şi din două transformări. Faţă de 2009, din formaţia noastră lipsesc Ciuntu, Dumitru, Dascălu, Tudori, Mavrodin, Petrichei, P. Bălan şi Paulică. Practic s-a schimbat întreaga linie I, plus câte un om pe linia a doua şi a treia, la fel cum la posturile de centru sunt cu alţi jucători.
Lotul României
Pilieri: Bogdan Bălan (Lyon), Mihai Lazăr (Aix-en-Provence), Dragoş Dima (Blagnac), Cezar Popescu (Macon);
Taloneri: Marius Tincu (Perpignan), Andrei Rădoi (Ştiinţa Baia Mare);
Linia a II-a: Sorin Socol (Lourdes), Cristian Petre (St. Etienne), Valentin Ursache (Aix-en-Provence);
Linia a III-a: Ovidiu Toniţa (Perpignan), Alexandru Manta (Lyon), Stelian Burcea (CSU Arad), Daniel Carpo (Farul);
Mijlocaşi la grămadă: Lucian Sârbu (Millau), Valentin Calafeteanu (CSU Arad);
Mijlocaşi la deschidere: Dan Dumbravă (Steaua), Ionuţ Dimofte (Ştiinţa Baia Mare);
Centri: Csaba Gal (Ştiinţa Baia Mare), Dan Dumitru (Colomiers), Ionel Cazan (Steaua);
Aripi: Cătălin Fercu (CSU Arad), Mădălin Lemnaru (CSU Arad);
Fundaşi: Iulian Dumitraş (Lourdes), Florin Vlaicu (Steaua).
Antrenori: Steve McDowell şi Romeo Gontineac.