Decizia ca aceste localităţi să devină staţiuni balneoclimaterice şi balneare a fost luată după realizarea unor referate întocmite de către Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, în care se arată că sunt îndeplinite condiţiile necesare acestui statut.
Acestea sunt situate în zone cu factori climatici benefici, cu condiţii pentru asigurarea menţinerii şi ameliorării sănătăţii şi/sau a capacităţii de muncă, precum şi a odihnei şi reconfortării. În respectivele localităţi pot fi tratate boli neurologice, boli ginecologice, boli profesionale, boli endocrine, boli metabolice şi de nutriţie, boli ale aparatului locomotor, afecţiuni respiratorii, afecţiuni ORL, afecţiuni reumatismale, afecţiuni cronice, degenerative şi abarticulare, afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni dermatologice, afecţiuni hepatobiliare.
Factorii naturali terapeutici recunoscuţi pentru efectul benefic sunt apele minerale termale clorurosodice, bicarbonatate, sulfuroase, iodate, ape oligominerale hipo şi hipertermale, magneziană, apele sărate de mare concentraţie, nămolul sapropelic, sulfuros, mofete, bioclimat sedativ de cruţare sau cu nuanţe de excitare, climat răcoros, de depresiune intramontană, fără excese termice, bioclimat excitant de stepă.
Conform unor studii ale Guvernului potenţialul balnear al României este cel mai ridicat din Europa, motiv pentru care, în următorii ani acesta va primi finanţări mai mari pentru a putea fi dezvoltat şi exploatat mai bine.
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce făcuse șoferul strivit de tramvai în București chiar înainte de tragicul accident. ANIMAȚIE GRAFICĂ cu momentul impactului
Știrileprotv.ro
Ce făcuse șoferul strivit de tramvai în București chiar înainte de tragicul accident. ANIMAȚIE GRAFICĂ cu momentul impactului
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Ea este cea mai zgârcită femeie din istorie. Avea o avere de miliarde de dolari, dar mânca resturi și nu se spăla. Unde au ajuns banii ei în cele din urmă
FANATIK.RO
Ea este cea mai zgârcită femeie din istorie. Avea o avere de miliarde de dolari, dar mânca resturi și nu se spăla. Unde au ajuns banii ei în cele din urmă
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Acesta este vaporul de lux al soților Ceaușescu. A fost construit cu cele mai bune materiale, are interioare de lux și poate fi închiriat
FANATIK.RO
Acesta este vaporul de lux al soților Ceaușescu. A fost construit cu cele mai bune materiale, are interioare de lux și poate fi închiriat
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Cunoscut avocat din Iaşi şi-a mutilat o fostă iubită într-un hotel, după ce femeia a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el: "În cameră era cam un litru de sânge”
Observatornews.ro
Cunoscut avocat din Iaşi şi-a mutilat o fostă iubită într-un hotel, după ce femeia a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el: "În cameră era cam un litru de sânge”
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI