Judecând după statisticile IGP, România pare să fie, în acest moment, tărâmul pe care infractori de tot felul, căutaţi prin toată Europa şi chiar prin toată lumea, îl consideră cel mai sigur. Altfel nu se explică de ce mai bine de 80 la sută dintre “vedetele” penale ale săptămânii care s-a încheiat au ales să-şi caute refugiu – în speranţa că se vor ţine departe de puşcării sau de sălile de judecată -, pe plaiuri mioritice, chiar şi în cele mai mici cătune. Infractorii s-au înşelat însă, pentru că informaţiile primite de poliţiştii români de la colegii lor europeni au dus la prinderea acestora.
Aşa se face că, din cele 521 de persoane reperate în ţara nostră, 279 au fost capturate şi puse la dispoziţia organelor judiciare care emiseseră diverse documente de urmărire pe numele lor, iar 27 au fost încarcerate în baza unor mandate europene de arestare. Restul personajelor care încă se bucură de libertate sunt localizate în diverse zone ale României şi urmează să fie săltate.
În plus, poliţiştii români au descoperit 28 de maşini căutate ca fiind furate din ţări din Spaţiul Schengen – dintr-un total de 30! -, dar şi diverse documente şi plăcuţe de înmatriculare ale unor autovehicule folosite la infracţiuni şi care sunt probe în dosare penale. Şi poliţiile europene au prins, tot în ultima săptămână, 111 persoane căutate de autorităţile din România şi au identificat două autoturisme implicate în mai multe proceduri penale. l
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro