4401-252692-0203grevacfr3818955_mediafax_foto_liviu_chirica.jpg
√ Nu vom mai circula cu trenul!
Ceferiştii ameninţă că vor bloca circulaţia pe calea ferată dacă măsura care prevede tăierea de 25% din salariu, cu care sunt ameninţaţi, se va aplica de luna viitoare. Liderii sindicali ai angajaţilor din CFR au explicat că lefurile în acest sector au mai scăzut de la începutul anului cu încă 26%, iar o nouă reducere i-ar lăsa pe ceferişti fără bani.

4401-252693-0203grevascoala.jpg
√ Cei mai afectaţi sunt elevii de-a XII-a.

Profesorii au renunţat, de ieri, să mai pună notele în catalog. Pe 31 mai vor intra în grevă generală şi asta va însemna dezastru pentru elevi. Dascălii nu vor mai călca în sălile de curs, iar elevii nu vor mai merge deloc la şcoală pentru că nu va avea cine să le predea.

“Dacă protestul va ţine până pe 12 iunie, se va duce naibii tot anul şcolar! Cei mai afectaţi vor fi absolvenţii claselor a XII-a, pentru că sesiunea de vară a bacalaureatului va fi suspendată. În cel mai fericit caz, copiii vor putea da examenele cu profesori universitari”, ne-au precizat surse din cadrul Ministerului Educaţiei. Avantajaţi sunt elevii de-a VIII-a, pentru că ei au susţinut deja testările. “Totuşi, ar putea apărea surprize şi aici: diriginţii pot refuza să asigure metodologia pentru înscrierile la liceu”, au mai adăugat sursele citate.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

4401-252690-0203grevaspital.jpg
√ Internările vor fi blocate în toată ţara.

O grevă generală va paraliza sistemul sanitar: spitalele vor lucra cu o treime din personal şi nu vor mai fi internate decât urgenţele. “Cel puţin 5.000 de membri Sanitas vor ieşi miercuri în stradă, iar dacă revendicările noastre vor fi ignorate, pe 31 mai, aproape 150.000 de cadre medicale intră în grevă generală”, ne-a declarat Adrian Bârea, primvicepreşedintele Federaţiei Sanitas. Astfel, începând cu ultima zi a lunii, sistemul sanitar va funcţiona doar cu o treime din personal, restul intrând în grevă.

“Pacienţilor internaţi li se va asigura continuitatea tratamentului, dar se vor bloca internările, cu excepţia urgenţelor”, a explicat Bârea. El susţine că, fără o mărire de 30% a bugetului pentru sănătate, fondurile pe acest an se vor epuiza în iulie. Medicii de familie nu îşi vor întrerupe activitatea chiar dacă reprezentanţii lor au anunţat că susţin cauza colegilor de breaslă.

Peste 300 de milioane de lei din noile impozite

Guvernul estimează că va obţine un plus de 345 de milioane de lei, în al doilea semestru al anului, din impozitarea, de la 1 iunie, cu 16% a tichetelor de masă. De asemenea, la sumă va contribui şi introducerea CAS pe veniturile din drepturile de autor, dar şi reducerea cotei deductibile de la 40 la 25%.4401-252694-jandarmii.jpg

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Jandarmii, la anchetă

Jandarmii bucureşteni au trebuit să dea ieri explicaţii la Interne despre intervenţia prea blândă de la mitingul pensionarilor, de acum două zile, de la Palatul Cotroceni. Până la urmă, şefii de la minister au înţeles că bieţii oameni nu puteau fi bătuţi cu bastoanele şi nu li se putea pulveriza spray lacrimogen în faţă, ca la bătăile cu huliganii de pe stadioane.

Nesimţiţilor! Pe ce aţi spart 13 miliarde de euro?

Politicienii noştri au tocat mărunt, în cinci ani, 13 miliarde de euro doar pentru 100 de kilometri de autostradă şi pentru 800 km de drumuri reparate. Aşa arată un bilanţ al Ministerului Transporturilor.

Ştiţi ce înseamnă 13 miliarde de euro? Cam 10% din Produsul Intern Brut al României, pe acest an. Cu această sumă se putea salva acum ţara din criză şi nu ar mai fi fost nevoie să se taie din salarii, din pensii sau din alte sporuri. Partea şi mai proastă este că, după ce s-au tocat aceşti bani, nimeni nu vede rezultatele. Autostrada Bucureşti Constanţa se opreşte pe la Cernavodă, contractul pentru Bucureşti-Braşov a picat, iar Autostrada Transilvania este deja o legendă… Cât despre drumurile naţionale, şoferii nu pot spune că arată ca şi când s-a investit o sumă atât de mare pentru repararea lor. Aşadar, oameni buni, să nu ne mai întrebăm prosteşte de ce a ajuns ţara asta în pragul falimentului!

De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați
Recomandări
De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați

Pensiile, reduse doar până la sfârşitul anului?

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat ieri că măsura privind reducerea cu 15% a pensiilor ar putea să fie aplicată doar până la sfârşitul anului. “Dacă vor exista fonduri, vom reveni la actuala valoare a pensiilor”, a spus şeful statului. El a atras atenţia că dosarele de pensionare pe caz de boală, în număr de 900.000, vor fi luate la puricat pentru a se vedea unde s-au făcut abuzuri.

«Pedeapsă» pentru angajaţii Ministerului de Finanţe

Angajaţii Ministerului de Finanţe au fost ieri “sechestraţi” la locul de muncă. Funcţionarii au primit ordin să nu plece acasă până… nu li se dă voie, iar salariaţii susţin că nu li s-a dat nici un fel de explicaţie vizavi de ciudatul comportament al superiorilor. Ministrul Sebastian Vlădescu a spus că angajaţii trebuie să termine urgent pachetul de legi privind eradicarea evaziunii fiscală.

Preoţii catolici critică guvernul

Reprezentanţii Bisericii Catolice din România au anunţat ieri că dezaprobă ferm intenţia Guvernului Boc de a reduce indemnizaţia pentru creşterea copiilor. Preoţii catolici cred că măsura este o nedreptate faţă de familiile tinere şi va duce la scăderea natalităţii.

Vlaicu Popa, din Răchiţele, vecin cu premierul: «Să se aleagă praful de Boc!»

Locuitorii satului Răchiţele, judeţul Cluj, au primit cu indignare vestea că pensiile lor vor scădea cu 15% şi îl condamnă pe Emil Boc, pentru măsurile drastice.

4401-252697-sateanu.jpg

În localitatea în care a copilărit Emil Boc, în care îşi duc existenţa 850 de suflete, printre care şi părinţii premierului, domneşte o stare de încordare. “După atâţia ani de muncă, mi-au dat o pensie de milog. Eu l-am mai rugat pe Emil, când a fost acasă, să îmi mărească pensia. A zis că poate mă ajută, dar văd că nu a mai făcut nimic”, povesteşte Traian Duma, 73 de ani, care are o pensie de 400 de lei. Părinţii lui Boc sunt singurii care nu comentează aceste măsuri, însă vecinul lor, Vlaicu Popa, 61 de ani, e foc şi pară. “Eu am 300 de lei, dacă îmi scade, cu cât mai rămân? Să se aleagă praful de banii ăia şi de premierul Boc”, a răbufnit bătrânul.

4401-252696-satuluboc.jpg
Aceasta este şcoala din Răchiţele unde Boc vrea să investească 2,4 milioane de lei

Sătenii sunt cu atât mai indignaţi pentru că, în timp ce le taie cu 15% pensiile, premierul aprobă un buget uriaş, de 2,4 milioane de lei pentru construcţia unei săli de sport. La aceşti bani se adaugă şi 800.000 de lei, bani direcţionaţi de Boc pentru refacerea Casei de Cultură şi a Dispensarului din localitatea natală.4401-252698-bocu.jpg

(Anda Neagu)

Va demisiona Boc?

Bursa zvonurilor din ultima vreme indică faptul că premierul Boc intenţionează să demisioneze imediat după semnarea acordului cu FMI. Şeful statului, Traian Băsescu, a dezminţit însă acest lucru, precizând că o schimbare de guvern în acest moment nu este binevenită.

Mafia a lansat «Imnul crizei»

Trupa BUG Mafia a lansat recent o piesă care s-a transformat imediat într-un fel de imn al crizei. “Îmi bag p..a-n lume şi v-o fac cadou” a apărut pe piaţă de câteva zile şi tot de atunci e difuzată pe posturile de televiziune, însoţind imaginile cu demonstranţi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Ce trebuie să știe toți românii care circulă cu anvelope all season în timpul iernii. Anunțul oficial făcut de RAR
FANATIK.RO
Ce trebuie să știe toți românii care circulă cu anvelope all season în timpul iernii. Anunțul oficial făcut de RAR
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Filmul carambolului de pe A3, unde 12 maşini s-au ciocnit una după alta. Cum s-a produs haosul: "Şocul vieţii mele"
Observatornews.ro
Filmul carambolului de pe A3, unde 12 maşini s-au ciocnit una după alta. Cum s-a produs haosul: "Şocul vieţii mele"
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI