Chiar dacă în timpul vieţii lui Adrian Iovan micuţul Albert, fiul său, era o prezenţă constantă în vila de la Otopeni, unde avea jucării, haine, ba chiar şi o piscină amenajată special pentru el, după decesul tatălui său, situaţia s-a schimbat. Fosta iubită a pilotului s-a opus ca băiatul să mai intre în vilă, iar conflictul a ajuns în instanţa de la Buftea. Designerul Romaniţa Iovan, fosta soţie a pilotului, a acţionat-o în justiţie pe iubita rămasă în vilă şi care nu accepta ca băiatul să intre în casă şi să-şi poată luat obiectele personale.

Consideră că s-a încălcat legea

Romanița a primit cu stupoare decizia judecătorilor cu privire la vila lui Iovan «Suntem consternați!» | EXCLUSIVProcesul s-a desfăşurat pe o perioadă de aproape un an, iar instanţa a decis, luni, ca băiatul să nu intre în casa în care a copilărit alături de tatăl său printr-o sentinţă defavorabilă. “Suntem consternaţi! Aşteptăm motivarea instanţei”, a spus pentru Libertatea avocatul Iulian Gogan (foto), logodnicul şi reprezentantul Romaniţei. “Este o încălcare a dreptului la proprietate. Albert are acolo bunurile lui. El este moştenitor de drept şi apartamentul tatălui său îi aparţine. Cu toate acestea nu are voie să intre acolo. Nu ne-am gândit nici o clipă că s-ar putea întâmpla aşa ceva. Ăsta este sistemul în care trăim noi”, a mai spus avocatul, care intenţionează să facă apel şi să continue procesul. Adrian Iovan a murit în urmă cu aproape doi ani, pe 20 ianuarie 2014, în tragicul accident aviatic din Munţii Apuseni, iar de atunci copiii lui încearcă să intre în posesia moştenirii lăsate de pilot.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Viva.ro
Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Câți bani câștigă o stewardesă în 2025. Suma pe care o primește lunar un însoțitor de zbor de la Wizz Air, Ryanair sau Tarom
FANATIK.RO
Câți bani câștigă o stewardesă în 2025. Suma pe care o primește lunar un însoțitor de zbor de la Wizz Air, Ryanair sau Tarom
DESPĂRȚIRE neașteptată în showbiz! Cele două vedete se logodiseră recent, însă acum au pus capăt relației
Elle.ro
DESPĂRȚIRE neașteptată în showbiz! Cele două vedete se logodiseră recent, însă acum au pus capăt relației
Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!

Locul de poveste din Munţii Şureanu care îţi taie respiraţia. Deşi nu figurează în ghidurile turistice, oamenii sunt cuceriţi de spectacolul naturii
Observatornews.ro
Locul de poveste din Munţii Şureanu care îţi taie respiraţia. Deşi nu figurează în ghidurile turistice, oamenii sunt cuceriţi de spectacolul naturii
Horoscop 25 ianuarie 2025. Peștii vor învăța cum să treacă peste orice obstacol social sau profesional pe care viața îl plasează în fața lor
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2025. Peștii vor învăța cum să treacă peste orice obstacol social sau profesional pe care viața îl plasează în fața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI