CEDO a condamnat România în cauza Cobzaru vs. România pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus tratamentelor inumane, dreptului la investigaţii imparţiale şi aprofundate în cazul supunerii la tratamente inumane, dreptului la remedii efective şi dreptului de a nu fi supus discriminării. Cobzaru a reclamat statul român la CEDO pentru că, în timpul unei urmăriri cu maşina, ca urmare a unui furt, fiul său a fost împuşcat de poliţişti şi a murit apoi din cauza rănilor, fără să fi existat vreo investigaţie pentru identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor crimei. Cobzaru va primi 30.000 de euro reprezentând daune morale şi cheltuielile de judecată. Prin această rezoluţie CEDO, România a fost sancţionată pentru prima dată fiindcă a încălcat articolul 14 din Convenţia europeană ce se referă la discriminarea pe baze rasiale.
Tot luna trecută, judecătorii de la Strasbourg au decis condamnarea statului român la plata unor daune morale de 4.500 de euro către fostul judecător Valentino Acatrinei, și a unor daune de 9.000 de euro pentru fosta avocată Lidia Niculescu, aceasta urmând să primească încă 2.000 de euro cheltuieli de judecată. Ambele cazuri sunt legate de interceptările realizate de Serviciul Român de Informații care au dus la condamnarea celor doi pentru corupție. În 25 iunie 2013, CEDO a hotărât că statul român va plăti daune morale de 2.300 de euro pentru Ioan Guseila. Acesta a dat statul român în judecată pentru încălcarea articolului 6, alineat 1 privind dreptul la un proces echitabil.
 
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Cifrele reușitei. Mihai Voropchievici dezvăluie, la final de an, compatibilitatea numerelor de destin pentru 2025
FANATIK.RO
Cifrele reușitei. Mihai Voropchievici dezvăluie, la final de an, compatibilitatea numerelor de destin pentru 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Facturile la energie, plafonate până la 1 aprilie. Cine sunt românii care vor avea facturi mai mici cu 30-35%
Observatornews.ro
Facturile la energie, plafonate până la 1 aprilie. Cine sunt românii care vor avea facturi mai mici cu 30-35%
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI