Laurenţiu Roşu (34 de ani), fostul jucător al Stelei şi al naţionalei, a rememorat pentru Libertatea un episod traumatizant petrecut în urmă cu aproape 10 ani, atunci când membrii galeriei steliste au încercat să oprească autocarul echipei pe autostrada Bucureşti-Piteşti.
Roşu, stabilit acum în Spania, spune că violenţele şi tensiunea care domneşte acum în Ghencea au existat şi în trecut, dar erau oprite să refuleze prin rezultele bune ale echipei.
„Sunt la curent cu situaţia tensionată de la Steaua, dar acolo a existat mereu presiune. Am avut şi noi o dată probleme cu suporterii. Cred că era în sezonul 1999-2000, când antrenor era Emerich Ienei. Autocarul echipei a fost urmărit pe autostrada Bucureşti-Piteşti de maşini ale ultraşilor, care erau supăraţi pe Luţu şi pe alţi câţiva fotbalişti pentru că nu veniseră la sfârşitul meciului să-i salute şi să cânte împreună cu ei. Ţin minte că la Piteşti, în acel meci din Cupa României, am jucat cu Universitatea Craiova şi am pierdut cu 1-0. Au încercat să ne oprească la kilometrul 80 al autostradei, dar şoferul a fost pe fază. Am scăpat de ei, am ocolit pe la Târgovişte şi Ploieşti şi am făcut vreo cinci ore până în Bucureşti. Noi reuşeam totuşi să dezamorsăm situaţia prin rezultate şi prin dăruire”, a rememorat Roşu.
Vrea să fie antrenor
Fostul mijlocaş al Stelei urmează în acest moment o şcoală de antrenori în Spania, fiind în cărţi să ajungă secundul lui Victor Piţurcă la Steaua. „Am făcut deja doi ani şi anul viitor o voi termina. Nu ştiu încă ce voi face pe viitor, dacă voi prelua o echipă de aici sau voi reveni ca antrenor în ţară, o să văd şi în funcţie de oferte. Urmăresc meciurile din Liga 1, sunt la curent cu tot ce se întâmplă în fotbalul românesc, dar trebuie să spun că nivelul în prima ligă de la noi e cam acelaşi cu cel din divizia secundă spaniolă”.
Are două fete tenismene
Laurenţiu s-a lăsat de fotbal anul trecut, după o accidentare la genunchiul piciorului stâng, iar în acest moment este stabilit cu familia în oraşul spaniol Huelva.
„Am două fete Yasmine (9 ani) şi Deborah (7 ani), care merg la şcoală aici, la Huelva. Nu regret că nu am un băiat, ca să-l fac fotbalist. Sunt fericit că fetele sunt sănătoase şi cresc frumos. Le duc la tenis, pentru că e un sport