Dirijorul apărării clujene, Ricardo Cadu, un obişnuit al cartonaşelor roşii, a scăpat de eliminare pe parcursul întâlnirii dintre CFR şi ACS Poli, “centralul” Iulian Dima “executând” alţi trei ardeleni, pe Costea, Felgueiras şi Deac.
“Am fost vreo şapte din echipă care aveam în acelaşi timp «galben». Parcă eram toţi vopsiţi în cap, blonzi! Arbitrii trebuie să ne mai înţeleagă şi pe noi, jucătorii, că venim să jucăm fotbal, uneori suntem foarte concentraţi şi poate mai sunt contacte, dar nu cred că sunt aşa de dure, încât să se ajungă la numărul ăsta de cartonaşe. Nu înţeleg de ce Deac a luat «roşu», nici primul «galben» al lui Florin Costea”, a precizat portughezul.
Au egalat în 9 jucători
“Acum, după ce s-a întâmplat, suntem mulţumiţi că am câştigat un punct. Trebuie să jucăm şi împotriva unor astfel de arbitraje. Am egalat mereu în inferioritate numerică”, a mai spus căpitanul ardelenilor.
fotografii: Gazeta Sporturilor

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Știrileprotv.ro
Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro

Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
FANATIK.RO

David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO

Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei a devenit o prioritate

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Observatornews.ro
Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI